MENIU

Premierul Dăncilă, în fața unui verdict necruțător: ,,Este o formă aproape de trădare''

Premierul Dăncilă, în fața unui verdict necruțător: Este o formă aproape de trădare! 

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu a explicat la RFI la ce asistăm de fapt, din punct de vedere al retoricii politice: Ce spune Liviu Dragnea e de-a dreptul caraghios, că e tentativă de lovitură de stat şi antisemitism instituţional, sunt pure aberaţii. Omul ăsta nu cunoaşte sensul cuvintelor şi se discreditează aruncând asemenea formule iresponsabile”.

Premierul Dăncilă, în fața unui verdict necruțător: Este o formă aproape de trădare! 

În opinia sa, „Guvernul Dăncilă sau mai exact persoana doamnei Dăncilă este o ruşine naţională (...). Eu nu cred în asemenea demersuri, plângeri penale împotriva unui prim-ministru, dar sigur că a asuma guvernarea când eşti evident incapabil până să şi vorbeşti limba română e o formă de iresponsabilitate aproape de trădare”.

Theodor Paleologu afirmă că în realitate, „clasa politică este oglinda societăţii. Probabil că Viorica Dăncilă e reprezentativă pentru un anumit nivel de incultură în societatea românească şi la urma urmei, cred că mulţi îşi spun: dacă o asemenea persoană a putut ajunge prim-ministru, pot fi şi eu. Pe unii poate-i face să se simtă bine o asemenea persoană (...). Dar nu e vorba numai de doamna Dăncilă, e vorba şi de Carmen Dan şi de ministrul Educaţiei”.

El crede că „în halul ăsta n-a mai fost nici un prim-ministru din 1990 încoace. Au fost prim-miniştri proşti sau mă rog, nocivi prin acţiunea lor, dar aici e vorba de o inepţie dusă la paroxism. De fiecare dată când deschide gura, îţi crapă obrazul de ruşine că eşti cetăţean al acestei ţări şi că în ultimă instanţă a fost desemnată democratic, este expresia democraţiei (...). Dacă prin alegeri se ajunge la aşa ceva, înseamnă că ceva e defect cu regimul nostru democratic”.

Mai multe articole despre:
verdict Premierul trădare Dancila necruțător