Predoiu, atac la purtătorul de cuvânt al Guvernului: Cum e posibil să mai fie în funcţie?
Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, îl critică dur pe purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Paladă, care a anunţat joi că aeronava Premierului Victor Ponta nu a primit drept de survol în spaţiul aerian al Federaţiei Ruse, numai pentru a retracta afirmaţia ulterior.
"Astăzi, Guvernul Ponta, prin consilierul Primului-Ministru, dl. Mirel Palada, a declarat că aeronava Premierului Victor Ponta nu a primit drept de survol în spaţiul aerian al Federaţiei Ruse. În cadrul conferinţei de presă pe care am susţinut-o la sediul Alianţei Creştin Liberale (PNL – PDL) am cerut oficial Premierului Ponta să confirme sau să infirme această informaţie. La câteva minute după formularea interpelării, consilierul Primului-Ministru, dl. Mirel Palada, a declarat că a făcut o greşeală şi a retractat informaţia, dovedită astfel falsă", a spus Cătălin Predoiu.
"Această aparentă gafă, de fapt o încercare de manipulare a opiniei publice, demonstrează o dată în plus incompetenţa şi iresponsabilitatea Guvernului Ponta. Ca şi când nu era de ajuns că Guvernul Ponta a fost şi este incapabil să amelioreze relaţiile României cu Federaţia Rusă, relaţii aflate mult sub potenţialul lor, declaraţiile iresponsabile ale dlui Mirel Palada riscă să deterioreze şi mai mult aceste relaţii. Cum este posibil ca un consilier al Premierului Ponta să facă o astfel de declaraţie, care nu numai că ar putea manipula opinia publică, dar este de natură să constituie o provocare la adresa unui stat cu care România trebuie să aibă o relaţie normală, în baza respectului intereselor reciproce?", a masi pus oficialul PDL.
"Este limpede că nivelul inacceptabil de scăzut al competenţei şi responsabilităţii la nivelul aparatului Primului-Ministru pun în pericol relaţia României cu Federaţia Rusă şi interesele noastre strategice. De asemenea, cum este posibil ca dl. Mirel Palada să mai fie în funcţie încă la această oră, plătit fiind din banii cetăţenilor români, ale căror interese le afectează prin declaraţiile sale? Interesele României nu pot fi garantate atât timp cât la Palatul Victoria se vor afla Premierul Victor Ponta şi echipa sa. Relaţiile României cu partenerii strategici şi aliaţii săi nu pot fi dezvoltate de Premierul Victor Ponta. Relaţia României cu Federaţia Rusă nu poate fi dezvoltată de Premierul Victor Ponta. Premierul Victor Ponta râmâne o vulnerabilitate şi un pericol pentru România", a spus Cătălin Predoiu.