MENIU

Președintele a promulgat o lege care proteajează animalele folosite în scop științific

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, a informat Administraţia Prezidenţială prin intermediul unui comunicat, scrie Agerpres.

Actul normativ a fost adoptat pe 27 iunie de către Camera Deputaţilor.

Legea instituie măsuri de protecţie a animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri educative şi, în acest sens, prevede norme care reglementează înlocuirea şi reducerea utilizării animalelor în proceduri, îmbunătăţirea metodelor de creştere, adăpostire, îngrijire şi utilizare a animalelor în aceste proceduri; originea, reproducerea, marcarea, îngrijirea şi adăpostirea, precum şi uciderea animalelor; activităţile crescătorilor, furnizorilor şi utilizatorilor de animale; evaluarea şi autorizarea proiectelor ce implică utilizarea animalelor în proceduri în scopuri ştiinţifice.

Această lege se aplică până în momentul în care animalele sunt ucise, relocate sau returnate într-un habitat ori sistem de creştere adecvat.

Dispoziţiile se aplică în cazul următoarelor animale: a) animale neumane vertebrate vii, inclusiv forme larvare care se hrănesc autonom şi forme fetale de mamifere începând cu ultima treime a stadiului lor normal de dezvoltare; b) cefalopode vii.

Legea se aplică şi în cazul animalelor utilizate în proceduri şi care se află într-un stadiu de dezvoltare mai timpuriu, dacă animalul urmează să fie lăsat în viaţă după acest stadiu de dezvoltare şi, în urma procedurilor efectuate, este probabil să prezinte durere, suferinţă, stres sau vătămări de durată după ce a ajuns la stadiul de dezvoltare respectiv. Potrivit proiectului, uciderea animalelor trebuie să fie realizată numai prin metode care provoacă cel mai mic nivel de durere, de suferinţă sau de stres.

Animalele trebuie să fie ucise în unitatea unui crescător, furnizor sau utilizator, de către o persoană competentă, instruită şi pregătită în acest sens. De asemenea, animalele capturate din sălbăticie nu se utilizează în proceduri. Autoritatea competentă poate acorda derogări în baza unei justificări ştiinţifice, prin care solicitantul demonstrează că scopul unei proceduri nu poate fi atins prin utilizarea unui animal crescut pentru proceduri. Capturarea animalelor în sălbăticie se face de către persoane competente şi prin metode care nu provoacă animalelor durere, suferinţă, stres sau vătămări de durată care pot fi evitate.