PPMT:Sperăm să ni se alăture şi alte regiuni în proiectul autonomiei, cum ar fi Dobrogea şi Bucovina
Preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, şi-a exprimat speranţa că proiectului autonomiei iniţiat de formaţiunea pe care o conduce i se vor alătura şi "regionliaşti" din Transilvania, Banat sau "de dincolo de Carpaţi", din Dobrogea şi Bucovina, care sunt "două regiuni cu o identitate specială".
"Reprezentanţii PPMT au lansat «Caravana autonomiei» pentru a populariza acest proiect şi pentru a culege propunerile comunităţii maghiare din Ţinutul Secuiesc şi din Partium. Sunt două regiuni importante pentru noi, dar sperăm ca să se alăture acestei iniţiative şi regionalişti, în primul rând din Transilvania şi din Banat, dar contăm şi pe acei regionalişti care sunt dincolo de Carpaţi, în primul rând ne gândim la Bucovina sau la Dobrogea, două regiuni cu o identitate specială şi foarte bine conturată", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX Toto T. Tibor.
El a adăugat că nu cunoaşte proiectul de autonomie al UDMR, ci doar statutul de autonomie al "Ţinutului Secuiesc", elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS).
Toro a subliniat că proiectul elaborat de PPMT, cu sprijinul CNMT, este o soluţie generală care poate fi valabilă pentru orice regiune istorică din România, care ar dori să se constituie ca şi o regiune şi ar dori să aibă un statut special faţă de celelalte regiuni.
De asemenea, Toro a precizat că acest proiect de lege cadru pentru statutul regiunilor se bazează pe principiul regionalismului asimetric, ceea ce presupune că fiecare regiune a ţării este altfel decât celelalte, are altă identitate, alte premise istorice, geografice, politice, altă mentalitate, deci "fiecare regiune merită autonomia pe care poate să şi-o adjudece".
"Proiectul nostru de lege cadru oferă tocmai această posibilitate pentru fiecare regiune care doreşte să se constituie ca şi regiune. Pachetul legislativ pe care l-am elaborat, se bazează în primul rând pe nişte teze de modificare a Constituţiei, pe care l-am depus şi la forumul constituţional, şi pe baza acestor garanţii constituţionale am elaborat proiectul de lege cadru privind statutul regiunilor. Pachetul legislativ mai conţine şi un proiect de lege pentru «Ţinutul Secuiesc», un model cum ar trebui să se constituie ca regiune şi se întregeşte prin statutul «Ţinutului Secuiesc», pornind de la documentul elaborat de CNS. Aceste trei proiecte constituie acest pachet legislativ, respectiv tezele de modificare a Constituţiei", a explicat Toro.
Conducerea PPMT anunţa în urmă cu o săptămână că partidul a lansat "Caravana autonomiei", urmând să prezinte în mai multe localităţi din Transilvania un pachet legislativ ce include proiectul de autonomie elaborat de PPMT, care se bazează pe crearea de regiuni cu statut special, între care regiunea Partium.