Victor Ponta şi-a anulat vizita la Chişinău
Premierul Victor Ponta şi-a anulat vizita la Chişinău, la doar câteva ore după apariţie primelor informaţii pe tema deplasării în Republica Moldova.
UPDATE: Premierul Victor Ponta şi-a anulat vizita la Chişinău, motivul fiind instabilitatea politică din Republica Moldova, au declarat pentru agenţia MEDIAFAX surse politice.
De altfel, anularea vizitei a fost anunţată şi pe site-ul modovean Unimedia.info, care a relatat faptul că prim-ministrul României şi-ar fi amânat vizita neoficială pe care urma să o întreprindă în după-amiaza zilei de marţi, la Chişinău.
Surse politice au adăugat că Ponta dorea să aibă o discuţie cu liderii partidelor proeuropene din Republica Moldova, discuţia, la care urmau să fie prezenţi şi alţi oficiali europeni.
Ultima vizită a lui Victor Ponta la Chișinău a avut loc pe 10 noiembrie 2014. Atunci România a donat Republicii Moldova 100 de maxi-taxi-uri școlare ”Opel”, trei autobuze pentru teatre și 35 de autoturisme de teren ”Dacia Duster” pentru instituţiile publice din Moldova.