MENIU

Ponta: Reducerea CAS şi scutirea impozitului pe profit reinvestit rămân, nu sunt măsuri doar ale PNL

Ponta: Reducerea CAS şi scutirea impozitului pe profit reinvestit rămân, nu sunt măsuri doar ale PNL

Reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) şi scutirea impozitului pe profitul reinvestit rămân şi pe agenda noului Guvern, deoarece nu sunt obiective "doar ale PNL", important fiind însă să poată fi realizate din punct de vedere fiscal-bugetar, a afirmat liderul PSD, premierul Victor Ponta.

"Sunt pe primele două locuri pe agenda din aprilie a discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisiei Europene. Nu era vorba aici că erau doar ale PNL, sunt lucruri bune, important este să putem din punct de vedere fiscal-bugetar să le realizăm", a spus Ponta.

În strategia fiscal-bugetară 2014-2016, aprobată anul trecut de Guvern şi Parlament, se afirmă, la capitolul privind

"Tendinţe ale principalelor taxe şi impozite pe orizontul 2014-2017", că se intenţionează reducerea semnificativă a CAS cu 5 puncte procentuale începând cu luna iulie 2014.

În urmă cu trei săptămâni, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că aşteaptă de la Eugen Nicolăescu, propus atunci pentru funcţia de ministru de Finanţe, ca obiectivele pe termen scurt ale PNL, între care a enumerat scutirea de impozit pe profitul reinvestit şi reducerea CAS, să devină rapid realitate, ca "obiective pe termen scurt ale PNL".

Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional să introducă din luna iulie scutirea de impozit pe profitul reinvestit, metodologia de aplicare urmând să fie redactată până în aprilie, la următoarea misiune la Bucureşti a Fondului, a anunţat, la începutul lunii februarie, premierul Victor Ponta.

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a solicitat Guvernului să susţină în negocierile cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică.

Fostul ministru liberal de Finanţe Daniel Chiţoiu, a declarat, în 9 ianuarie, că măsura neimpozitării profitului reinvestit se poate aplica din luna iulie, odată cu cea de scădere a CAS, dacă aceasta nu va avea un impact bugetar negativ şi după discuţii pe această temă în USL şi cu FMI.

Mai multe articole despre:
PNL guvern Victor Ponta impozit FMI reducere CAS