Ponta, atac dur la Guvernul PSD: Nu putem progresa scoțând în față analfabeți
Victor Ponta continuă ofensiva împotriva PSD. În timp ce discută cu mai mulți senatori PSD pentru a trece la Pro România, Ponta prezintă acum agenda politică a partidului pentru 2018-2024.
”ProRomânia este un proiect pe care l-am pornit alături de Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu și la care s-au adăugat oameni care cred în proiectul nostru. Înțelegem să facem un alt tip de construcție politică. Societatea românească se va schimba în primul rând prin schimbările tehnologice. Suntem convinși că pentru o societate care se schimbă este nevoie de o politică ce să țină pasul cu schimbarea. Marile partide traditionale au o incapacitate structurală de a se schimba, de a se adapta.
Este o opinie a noastră că în fața acestei incapacități politice un proiect mic, cu resurse mici și riscuri mari poate să producă beneficii pentru toți cei care suntem beneficiarii acestui sistem”, a afirmat Victor Ponta, la începutul conferinței.
România a trecut printr-o criză din care nu a învățat nimic, spune fostul premier, și s-ar putea ”să ne trezim iar”, în 2020, că ”politici populiste nu pot fi susținute”, că oameni care nu se pricep vin la decizie, că regula este doar apartenența la un partid politic. ”Economia, societatea sunt mult înaintea politicii. Încercăm să prindem din urmă societatea”, a afirmat Ponta.
”Există o majoritate tăcută nemulțumită. Nu putem progresa scoțând în față analfabeți (...) Mi-aș dori ca în acest proiect să am oameni care știu să vorbească și limba română, limba engleză...”, a mai precizat fostul premier.
La eveniment sunt prezenți și Ecaterina Andronescu și Mihai Sturzu.