Ponta:Propunerile la Cultură şi Buget,la sfârşitul lunii. Mă gândesc să-i fac o surpriză lui Băsescu
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că noile propuneri pentru funcţiile de miniştri ai Culturii şi Bugetului vor fi făcute la sfârşitul lunii august, el adăugând că se gândeşte să-i facă „o surpriză plăcută” şefului statului, Traian Băsescu, întrucât nu mai poate refuza nominalizările.
"La sfârşitul lunii august o să discut şi cu cei de la UDMR dacă fac o nouă propunere la Cultură. De asemenea, noi (PSD, n.r.) vom face o nouă propunere la Buget până la sfârşitul lunii august. Şi, de data aceasta, din fericire, domnul Băsescu nu mai poate să refuze. Mă gândesc să-i fac o surpriză plăcută", a spus Ponta, la Constanţa, potrivit mediafax.ro.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că a respins propunerile ca Rozalia Biro să ocupe portofoliul Culturii, iar Claudiu Manda pe cel al Bugetului.
"În ceea ce priveşte propunerea legată de doamna Rozalia Biro pentru Ministerul Culturii am respins propunerea primului ministru cu menţiunea că e o propunere necorespunzătoare funcţiei", a spus preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie de presă.