MENIU

Liviu Dragnea a demisionat. Ponta: "Decizia instanţei condamnă o acțiune politică"

Ponta, prima reacţie despre condamnarea lui Dragnea / Foto: cotidianul.ro

Vicepremierul Liviu Dragnea a demisionat, vineri, din funcţia de ministru al Dezvoltării, ca urmare a condamării în dosarul referendumului. Mai mult, acesta a anunţat că luni își va depune demisia și din funcția de președinte executiv al PSD. Decizia instanţei, spune premierul Victor Ponta, este una "simbolică, de condamnare din punct de vedere juridic a unei acţiuni politice".

"Aşa cum am spus în permanenţă pe parcursul procesului, mă consider nevinovat. Cu toate acestea, am luat act de decizia instanţei de astăzi. I-am prezentat primului ministru demisia din funcţia de ministru al Dezvoltării regionale şi Administraţiei publice. De asemenea, l-am informat că luni va fi pe masa BPN-ului mandatul meu de preşedinte executiv. Recunosc că nu înţeleg care va fi motivarea deciziei de azi, este o decizie a instanţei pe care o respect. În schimb, rămân valabile întrebările pe care mi le-am pus şi le pun în continuare public: cum se mai poate face campanie în România în condiţiile în care prezenţa la vot poate fi considerată folos necuvenit? Există acum creat un precedent periculos pentru oricine doreşte să facă în România campanie electorală, indiferent la ce nivel - local, judeţean, naţional, un precedent care poate afecta, în opinia mea, democraţia şi libertatea partidelor politice de a îndemna oamenii să vină la vot şi, de asemenea, poate apărea în mentalul colectiv impresia că a te prezenta la vot poate fi ceva rău sau ceva greşit, sau chiar condamnabil. Sigur, viaţa ne va arăta cum se vor desfăşura lucrurile. Premierul a luat act de demisia mea, urmează ca în continuare să procedeze în consecinţă", a declarat Liviu Dragnea, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

"Decizia Curţii Supreme este o decizie simbolică, de condamnare din punct de vedere juridic a unei acţiuni politice - suspendarea preşedintelui Băsescu şi referendumul, practic a celor 7,4 milioane de români care au votat şi a liderilor. Domnul Dragnea are ghinionul de a fi singurul în dosar. Decizia de suspendare a preşedintelui Băsescu, referendumul, a fost o decizie luată de toţi liderii PSD, toţi liderii PNL, de un număr important de parlamentari şi, după cum ştiţi, am făcut campanie, nu regret nicio secundă, regret doar că, tot printr-o decizie politică, CCR a anulat rezultatul referendumului. Important este că, de acum încolo, cu siguranţă, dacă se aplică regula din acest dosar, şi anume aceea că, îndemnând oamenii să vină la vot, comiţi o faptă penală, cu siguranţă toate scrutinurile de orice tip din România trebuie să aibă un alt specific", a spus premierul Victor Ponta, după ce Dragnea şi-a anunţat demisia.

"Decizia lui Dragnea era de mult anunţată. Mi-a prezentat demisia. Vom discuta în cadrul partidului şi cu preşedintele Iohannis pentru a face o nouă nominalizare. Referitor la funcţia politică din PSD, eu am fost ales împreună cu Dragnea. Şi am făcut echipă. Şi cred că luni colegilor noştri trebuie să le spunem ce am putut să facem împreună şi ce avem de făcut în viitor pentru ca PSD, într-o democraţie, să poată să participe la alegeri şi, aşa cum s-a întâmplat de multe ori, să le şi câştige", a completat premierul.

Liviu Dragnea, condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului

Reamintim că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat, vineri, la un an de închisoare cu suspendare pe ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, care este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat în 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. DNA a cerut închisoare cu executare pentru vicepremier.