MENIU

Ponta, prima reacție după întâlnirea cu ambasadorii: Le-am transmis că suntem o țară serioasă

Premierul Victor Ponta a declarat, marți seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că întâlnirea cu ambasadorii acreditați la București, la care a participat alături de șefii celor două Camere, Valeriu Zgonea și Călin Popescu Tăriceanu, a fost una informală, în care diplomații "și-au notat" și "au transmis acasă" punctul de vedere pe care, afirmă Ponta, era 'normal' să fie transmis. Liderul PSD a precizat că speră să nu piardă acordul cu Comisia Europeană, în urma "crizei".

"Am fost împreună cu președinții celor două camere, la ora 18, și am făcut o prezentare a punctului nostru de vedere. E normal să le spunem cum vedem noi lucrurile, cum funcționează majoritatea, care e poziția față de statul de drept, de justiție, de FMI. Avem un acord cu CE pe care sperăm să nu îl pierdem, în urma crizei. A fost o întâlnire de informare, și-au notat, au transmis acasă", a spus Ponta, potrivit HotNews.ro.

În ceea ce privește întâlnirea cu presa străină, Ponta a precizat:

"La întâlnirea cu presa străină, am încercat să explic lucrurile esențiale. În această regiune, aveam cea mai mare dezvoltare economică și cele mai mari proiecte militare. Mesajul meu către presa străină și ambasadori a fost că suntem o țară serioasă. Nu străinii au ceva cu România", a adăugat premierul.


Mai multe articole despre:
Victor Ponta întâlnire ambasadori