MENIU

Ponta dezvăluie. Cine ar trebui să fie premierul României peste câteva luni

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat că s-ar bucura ca actualul comisar european Corina Creţu să fie premierul României de la 1 ianuarie 2019, când vom prelua preşedinţia rotativă a Consiliului UE.

”M-aş bucura să fie prim-ministru doamna Creţu. Preluăm la 1 ianuarie preşedinţia UE şi vă daţi seama cât de bine o să arate România cu doamna Dăncilă, cu domnul Andruşcă şi cu toţi ceilalţi”, a afirmat Ponta, potrivit agerpres.ro.

Liderul Pro România susţine că nominalizarea Corinei Creţu pentru poziţia de comisar european fost una dintre cele mai bune decizii ale sale ca premier.

Referitor la dezbaterea privind situaţia României,care va avea loc la în ctombrie în Parlamentul European, Ponta susține că ”nu are cine să ne apere”.

Situaţia din ţară, pe plan extern: deţinerea preşedinţiei Consiliului UE, sub semnul întrebării

Tensiunile politice din România ar putea avea consecinţe pe plan european, în contextul în care România va prelua din ianuarie 2019 preşedinţia Consiliului UE, notează presa străină.

În luna august, eurodeputatul austriac Othmar Karas, membru al formaţiunii de guvernământ Partidul Libertăţii (ÖVP, extremă-dreapta), a declarat că este "încă prematur" să se stabilească dacă Guvernul social-democrat de la Bucureşti va face faţă provocării deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE.

Mesaj devastator din Germania: Președinția Consiliului UE pare că a eșuat înainte să înceapă

 
 
Mai multe articole despre:
Ponta Corina Creţu