MENIU

Ponta: Plecarea PNL de la votul pentru Avocatul Poporului, gest foarte urât la adresa lui Ciorbea

Ponta: Plecarea PNL de la votul pentru Avocatul Poporului, gest foarte urât la adresa lui Ciorbea

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că plecarea PNL din sala de plen, de la votul pentru candidatura lui Victor Ciorbea la funcţia de Avocat al Poporului este un gest foarte urât la adresa acestuia, el arătând că Ciorbea, care s-a bătut pentru PNL şi Antonescu, nu merita acest "tratament".

"Domnul Ciorbea este senator PNL şi este susţinut şi de PNL înainte de a-l propune pentru funcţia de Avocat al Poporului. A fost în Partidulul Popularilor Europeni pe când pedeliştii erau cu noi la socialişti şi din acest punct de vedere, ca om de dreapta, creştin-democrat, senator liberal, am considerat că poate să fie un Avocat al Poporului care să aibă şi experienţa şi pregătirea profesională şi sprijinul politic necesar. De ce au promis cei de la PNL că îl votează şi au plecat din sală? Mi se pare sincer un gest foarte urât la adresa domnului Ciorbea", a precizat Ponta.

El a arătat că Ciorbea nu merita acest tratament din partea PNL.

"Domnul Ciorbea, sincer, care s-a bătut pentru PNL, s-a bătut pentru Crin Antonescu, nu cred că merita acest tratament. Sper să fie voturi destule. Mi se pare foarte potrivit pentru funcţia de Avocat al Poporului”, a mai spus Ponta.

Parlamentarii PNL, PDL, PPDD şi neafiliaţi au părăsit, marţi, şedinţa dedicată numirii unui nou Avocat al Poporului şi preşedintelui Societăţii Române de Televiziune, ca semn de protest faţă începerea cu întârziere a şedinţei.

Mai multe articole despre:
Victor Ponta vot avocatul poporului Victor Ciorbea