MENIU

Ponta participă la Tirana, la Summit-ul de cooperare în Europa de Sud-Est

Prim-ministrul Victor Ponta va participa marți, la Tirana, la Summitul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), la nivel de șefi de stat și guvern, informează Biroul de presă al Guvernului, care adaugă că premierul va fi însoțit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. 

"În cadrul summitului, premierul Victor Ponta va sublinia importanța acordată de România consolidării procesului de cooperare regională, care are o semnificație deosebită mai ales în contextul evoluțiilor politice din vecinătate și va reafirma susținerea pentru continuarea procesului de extindere a UE, pe baza îndeplinirii criteriilor de aderare. România s-a manifestat activ în susținerea deschisă a importanței și relevanței acestui for regional de dialog politic, care constituie principala voce a regiunii pentru exprimarea aspirațiilor europene și euroatlantice ale participanților săi", notează comunicatul menționat.

Potrivit programului anunțat de Biroul de presă al Guvernului, premierul Victor Ponta va fi întâmpinat, în deschiderea reuniunii, de președintele Albaniei, Bujar Nishani, și va susține un discurs în cadrul lucrărilor Summitului șefilor de stat și de guvern din Statele Participante la Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est.

De asemenea, comunicatul anunță declarații de presă comune ale premierului Victor Ponta, președintelui Bulgariei, Rosen Plevneliev, și președintelui Albaniei, Bujar Nishani.

Sursa citată menționează că principalele teme pe agenda reuniunii vor viza evoluțiile în plan regional și perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest. Cu ocazia reuniunii se va adopta Declarația Politică a Summitului SEECP.