MENIU

Ponta, Oprea şi Constantin răspund PNL: Ridicarea problemei USD, simplu pretext politic

<p>Victor Ponta şi Gabriel Oprea spun că &icirc;nfiinţarea USD nu &icirc;ncalcă protocolul USL</p>

Liderii USD, Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Daniel Constantin, precizează că noua alianţă electorală s-a format în urma deciziei comune a PNL, PSD, PC şi UNPR, de a participa pe liste separate la alegerile europarlamentare din mai, iar aceasta nu încalcă protocolul USL.

"Uniunea Social Democrată s-a format ca alianţă electorală în urma deciziei comune a PNL, partid reprezentat prin vocile domnilor Crin Antonescu şi Klaus Iohannis, respectiv a celorlalte trei partide care formează Uniunea Social Liberală, PSD, PC şi UNPR, de a participa pe liste separate la alegerile europarlamentare din mai 2014", se arată într-un comunicat al USD semnat de Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Daniel Constantin, remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.
Cei trei susţin că, prin înfiinţarea USD, nu se încalcă protocolul Uniunii Social Liberale, "dat fiind că articolul 9, punctul 8 din document, invocat de către colegii din PNL, se referă strict la participarea separată în alte alianţe electorale la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale".

"În protocolul USL nu se precizează nimic despre participarea la alegerile europene, iar USD este o alianţă electorală formată în perspectiva participării comune la alegerile pentru Parlamentul European", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, USD şi-a asumat încă de la formare programul politic şi obiectivele USL.

"Uniunea Social Democrată nu este în afara şi nici împotriva USL", se mai arată în comunicat.

Liderii USD menţionează că, de altfel, chiar de la înfiinţare, colegii lor liberali au salutat înfiinţarea USD.

În acest sens, în comunicat este citat liderul PNL Crin Antonescu cu o declaraţie din 10 februarie, în care spunea: "Că vom merge pe liste separate se ştia de mult. Uniunea sau alianţa electorală pentru alegerile europarlamentare constituită astăzi nu este nicio surpriză. Din punctul meu de vedere, este un lucru normal, un lucru anticipat, este o alianţă formată din aliaţi ai noştri şi urez succes la europarlamentare. (...) Noi vom candida la alegerile europarlamentare sub sigla PNL. Nu e niciun fel de confuzie în această privinţă şi asta ne interesează pe noi".
Liderii USD consideră că "ridicarea publică a acestui subiect este un simplu pretext politic, într-un moment în care România are nevoie de stabilitate".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că Biroul Politic a decis ca formaţiunea să ceară partenerilor din USL anularea documentelor privind înfiinţarea USD.

El a mai spus că înfiinţarea USD contravine acordului privind USL.

Liderul liberal a precizat totodată că PNL cere PSD, UNPR şi PC anularea imediată a documentelor referitoare la înfiinţarea USD, considerând că acestea contravin "explicit şi flagrant" protocolului USL, articolul 9, punctul 8.
"Nu putem interzice - şi nu avem de gând - acestor trei formaţiuni să meargă într-o formulă comună de alegeri europarlamentare, dar nu prin încălcarea protocolului în vigoare al USL şi nu prin încercarea de a substitui - cu posibilitatea de a înşela electoratul - o titulatură care a însemnat şi însemnă cu totul altceva şi anume USL", a spus Antonescu.

De asemenea, Antonescu a precizat că, dacă partenerii continuă cu USD, atunci se situează în afara prevederilor protocolului USL.