MENIU

Ponta nu-şi uită protejaţii! Ministrul ,,MTO", numită la BEI. Salariul: 23 de mii de euro pe lună!

Ioana Petrescu, în timp ce calcula cât face 6 + 5

Fostul ministru al Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, a ajuns vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții. Ioana Petrescu urmează să primească 23 de mii de euro pe lună. Ea a ajuns pe acest post după ce premierul Victor Ponta prin decizie personală a numit-o ca reprezentant al României în board-ul BEI în locul lui Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanțelor în Guvernul Năstase, informează site-ul stiripesurse.ro.

Mihai Tănăsescu fusese suspendat din board-ul BEI după ce pe numele lui DNA a început urmărirea penală în dosarul licentelor IT alături de alți 9 demnitari din guvernele României: Dan Nica, Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Gabriel Sandu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Adriana Ţicău. Dosarul licenţelor Microsoft, respectiv achiziţia de către guvernul României prin ministerul Comunicaţiilor şi Educaţiei a licenţelor de operare Windows a traversat toate guvernele din 2004 încoace.

Anca Petrescu a devenit celebră după consultările de la Cotroceni pe tema reducerii CAS. Discuţiile  s-au încheiat cu o nouă dispută publică între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Dacă premierul a susţinut varianta unor certuri peste masă, preşedintele l-a contrazis. Câteva ore mai târziu, Preşedinţia a scos filmul întâlnirii de jumătate de oră la care Victor Ponta a venit împreună cu ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, să discute despre reducerea CAS.

În înregistrare, premierul României şi ministrul Finanţelor apar în mai multe ipostaze delicate, nefiind în stare să răspundă la întrebările foarte precise formulate de preşedinte despre resursele bugetare care vor susţine scăderea CAS-ului. Faza întâlnirii a constituit-o momentul în care Traian Băsescu i-a spus premierului că „avem şi MTO care înseamnă 5-6 miliarde”. Victor Ponta s-a blocat, neştiind cum să răspundă la o asemenea „provocare” economică.

 

Invitat la Newsroom, cu Denise Rifai, consultantul politic Valeriu Turcan a explicat că există două variante ale numirii Ioanei Petrescu la BEI: fie se încearcă îndepărtarea acesteia de Palatul Victoria cu o slujbă "călduţă", fie se încearcă punerea sa la adăpost, concluzionând că această numire reprezintă un "risc pentru România".

"Toate gesturile domnului Ponta arată o foarte mare neglijenţă, referirea la Codul Fiscal de astăzi, aproape că simte că nu îi mai aparţine Codul Fiscal şi de aici o anumită gelozie în relaţia cu Liviu Dragnea, încearcă să îşi plaseze oamenii din cercul zero, din intimitatea şi din proximitatea Palatului Victoria, consilierii şi să îi scoată din ţară....O avem de exemplu pe doamna Petrescu, nu mă pot gândi decât la două variante, fie vrea să scape de ea, fie vrea să îşi pună consilierii la adăpost....pentru că această guvernare cu Victor Ponta la Palatul Victoria se află în partea sa finală. Acestea sunt principalele două variante. Mi-e greu să cred că personalitatea doamnei Petrescu se va încadra perfect în decorul de la BEI, unde găseşti bancheri cu o reputaţie solidă, atât în funcţii publice în ţările lor, cât şi în funcţii private. Sunt oameni foarte grei la Banca Europeană de Investiţii.

Valeriu Turcan, despre numirea lui Petrescu: "Fie vrea să scape de ea, fie să o pună la adăpost"

 

 

 

 

 

 

Mai multe articole despre:
0 Victor Ponta BEI Ioana Petrescu