PONTA NU RENUNŢĂ LA ACCIZĂ: Trebuie să intre în vigoare de la 1 aprilie
"Acciza trebuie să intre în vigoare de la 1 aprilie", a declarat premierul Victor Ponta, înainte de întâlnirea cu reprezentanţii FMI, CE şi BM.
"Astăzi avem întâlnire cu cei de la FMI, CE şi BM. Acciza intră în vigoare la 1 aprilie. Important este să discutăm astăzi, să decidem şi alte măsuri economice de păstrare a acestui trend ascendent de creştere economică", a spus Ponta.
Întrebat dacă a discutat cu Traian Băsescu despre amânarea accizei, Ponta a răspuns: "De ce să discut cu preşedintele şi în ce calitate să discut cu preşedintele? Domnia sa nu are nicio treabă cu conducerea economică a ţării".
"Bugetul este în funcţiune, acciza este aprobată deja, doar că intră în vigoare la 1 aprilie", a mai spus Ponta.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii președintele Traian Băsescu s-a arătat nemulțumit că stocul arieratelor societăților de stat nu a scăzut conform înțelegerii dintre Guvernului României și instituțiile financiare internaționale.
În plus, şeful statului s-a arătat nemulţumit şi pentru că nu este luată în calcul o reducere suficientă a deficitului structural, ceea ce poate duce la măsuri fiscale suplimentare.
Președintele Traian Băsescu a ținut să sublineze din nou că nu susține introducerea unei accize suplimentare pentru benzină și motorină deoarece nu o consideră necesară, cheltuielile bugetare putând fi acoperite fără aplicarea acestei accize, se mai arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Anterior, surse oficiale declarau pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu va semna scrisoarea cu FMI dacă acciza de 7 eurocenţi la benzină nu va fi specificată în document, iar acciza la motorină va fi amânată cel puţin 3 luni, măsură agreată de premierul Victor Ponta, dar nu şi de PNL, care vede astfel diminuate şansele reducerii CAS din iulie.