Ponta: Nu îl vom suspenda pe Băsescu dacă a încălcat Constituția. Marți, Ponta susținea altceva
Premierul Victor Ponta a afirmat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că nu va declanşa o nouă procedură de suspendare a preşedintelui în cazul în care Curtea Constituţională va decide că Traian Băsescu a încălcat Constituţia purtând un tricou cu sigla PMP, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat dacă va fi declanşată o nouă proceduri de suspendare a preşedintelui dacă Curtea Constituţională va decide că acesta a încălcat Constituţia, Victor Ponta a spus că nu, afirmând că nu se antepronunţă, dar că dacă CC va decide că preşedintele nu are voie să se implice în campania electorală, atunci şeful statului va trebui să respecte această decizie.
"Nu. Dacă CC decide şi eu sper că aşa se va întâmpla, dar nu pot să mă pronunţ eu, doar domnul Zegrean se poate antepronunţa, eu nu am voie să mă antepronunţ. Pe 21 mai se decide acest lucru. Dacă Curtea Constituţională va decide că preşedintele ţării, aşa cum sunt judecătorii, procurorii, ambasadorii, militarii, înalţii funcţionari, are drept de vot, dar nu are voie să facă campanie electorală, evident că până şi domnul Băsescu trebuie să respecte această decizie a Curţii Constituţionale să nu încalce Constituţia. Dar asta putem să stabilim pe 21, în funcţie de decizia Curţii Constituţionale", a afirmat Victor Ponta miercuri, la Giurgiu, la finalul unei întâlniri cu autorităţile locale. Premierul a mai spus, răspunzând unei alte întrebări legate de prezenţa sa la Giurgiu, că a "domolit" campania electorală, că nu este în campanie pentru prezidenţiale şi că îşi face "treaba ca prim ministru".
Marţi seara, premierul Ponta a afirmat că Parlamentul nu are altă sancţiune de aplicat decât suspendarea în cazul în care Curtea Constituţional decide că preşedintele Traian Băsescu nu poate face campanie, dar acesta continuă acţiunile cu caracter electoral de la acea decizie.
"Orice persoană este obligată să respecte legile. În cazul preşedintelui ţării, nu avem o lege specială care să arate care e sancţiunea", a spus Ponta la Antena 3.
Întrebat însă în continuare dacă Băsescu va fi suspendat în cazul în care judecătorii CC stabilesc că preşedintele nu trebuie să facă campanie, iar acesta continuă acţiunile electorale de la data la care Curtea se pronunţă, Ponta a răspuns că da.
"Categoric da. Cum adică ? Dacă încalcă Constituţia şi dacă avem o decizie a Curţii în acest sens, nu există o altă cale de sancţiune decât cea prevăzută de Constituţie: suspendarea. Decizia aparţine Parlamentului, nu Guvernului şi nu unui partid. Nu pot să vorbesc în numele Parlamentului", a spus Ponta.
El a spus însă că, din punctul de vedere al PSD, preşedintele trebuie sancţionat în acest caz conform Constituţiei, şi anume prin suspendare.
Guvernul a sesizat Curtea Constituţională (CC) în legătură cu implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală.