MENIU

Ponta: Mi-a fost milă de Băsescu, lângă doamna care-l trăgea de mână și îl punea să facă poze cu ea

<p>Ponta: Mi-a fost milă de Băsescu, l&acirc;ngă doamna care-l trăgea de m&acirc;nă și &icirc;l punea să facă poze cu ea / Foto: Facebook</p>

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Târgu-Jiu, că președintele Traian Băsescu "și-a pierdut orice simț al măsurii și al bunului simț", acesta referindu-se la fotografiile pe care Băsescu le-a făcut alături de Elena Udrea, ambii fiind îmbrăcați în tricouri cu sigla PMP.

"Cred că președintele și-a pierdut orice simț al măsurii și al bunului simț, pentru că altfel să te îmbraci în alb așa ca cine știe ce adolescent târziu și să îți faci poze cu o doamnă adolescentă târzie, tu, când ești președintele țării, realmente cred că și-a pierdut orice simț al realității și al măsurii și mie ieri (vineri n.r.) mi-a fost milă de el când l-am văzut așa, coșcovit, în alb, lângă o doamnă care îl trăgea de mână și îl punea să facă poze cu ea. De obicei când îl văd pe domnul Băsescu am alte sentimente, dar ieri a fost milă. Eu nu cred că e foarte conștient de ceea ce se întâmplă de fapt și la ce e folosit, că e plimbat așa, e pus în geam știți cum", a spus Victor Ponta, citat de AGERPRES.

Întrebat ce părere are despre faptul că președintele Traian Băsescu a purtat însemnele unui partid, premierul a răspuns: "Și eu sunt în campanie și port însemnele României și ale Uniunii Europene și evident că un președinte cu atât mai mult ar trebui să fie mândru de România și de Europa, nu de partidul domniei sale, dar, mă rog, la ce vă așteptați? De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere".

Traian Băsescu, poze cu tricoul "Votez PMP", alături de Elena Udrea


Premierul Victor Ponta a postat, vineri, pe pagina sa oficială de Facebook, o fotografie cu președintele Traian Băsescu și deputatul Elena Udrea, pe plajă, ambii fiind îmbrăcați în tricouri PMP, însoțită de textul "No comment!".

Elena Udrea a postat tot vineri, pe Facebook, o serie de fotografii în care președintele Băsescu este fotografiat alături de membri ai Partidului Mișcarea Populară, dar și alături de soția sa, Maria, toți îmbrăcați în tricouri albe inscripționate cu sigla PMP. Pe tricoul pe care îl poartă președintele este scris mesajul "Vote for PMP".