Ponta, lui Antonescu: Prin sprijinirea lui Tăriceanu la Senat se încearcă refacerea USL, nu ruperea
VICTOR PONTA. Premierul Victor Ponta i-a replicat, luni, liderului liberal Crin Antonescu, transmiţându-i că prin sprijinirea de către PSD a candidaturii lui Călin Popescu Tăriceanu la şefia Senatului se încearcă refacerea USL şi nu ruperea PNL, cum afirmă acesta.
VICTOR PONTA. "Se încearcă refacerea USL. Nu se încearcă ruperea a nimic", a comentat Ponta, răspunzând astfel acuzelor aduse de Crin Antonescu, potrivit căruia prin sprijinirea lui Tăriceanu la şefia Senatului s-ar încerca ruperea PNL din interior.
Ponta a precizat că el nu va răspunde acuzaţiilor pe care i le aduce Crin Antonescu şi că relaţiile dintre el şi Antonescu vor decurge de această manieră, fără ca liberalul să primească vreun răspuns la acuzaţii.
"Nu e nici pentru prima, nici pentru ultima oară când voi spune despre domnul Antonescu că a fost un partener politic cu care am făcut lucruri extraordinar de importante pentru ţară, împreună, şi că nu o să răspund niciodată la acuzaţii şi atacuri de acest gen, pentru că eu cred că acei care ne-au votat împreună ar fi dezamăgiţi să vadă acest lucru. Probabil că şi domnul Antonescu va înceta", a spus Ponta.
Întrebat dacă mai păstrează "braţele deschise" în continuare, Ponta a răspuns: "Întotdeauna, pentru USL".
VICTOR PONTA. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat cum vede anunţul lui Tăriceanu şi al liderilor PSD de a-l susţine pentru a fi preşedinte al Senatului.
"Dacă este alegerea, nu comentez alegerea altor grupuri. Eu sunt interesat de poziţia PNL, merg acum la şedinţa de grup, foarte probabil PNL va avea şi el un candidat, nu atât pentru că nu ar şti că nu are o majoritate, evident majoritatea e de partea cealaltă, dar pentru a face foarte limpede că domnul Tăriceanu, care nu mai este de bune zile membru al PNL, este candidatul PSD (...) Este probabil cea mai ruşinoasă atitudine a unui fost preşedinte al PNL. PNL a avut mulţi preşedinţi, unii dintre ei au murit în puşcăriile comuniste, alţii dintre ei, chiar dacă au părăsit partidul - vezi Stoica, Stolojan - parcă totuşi nu au fost în situaţia atât de jenantă încât să ajungă la mâna şi la uşa PSD", a declarat Antonescu.
VICTOR PONTA. El a fost întrebat dacă această mutare, privind susţinerea lui Tăriceanu la şefia Senatului de către PSD, face parte din planul de a prelua parlamentari ai PNL.
"Este o încercare disperată, nu e prima. Şi atunci când se pregătea Guvernul Ponta III, domnul Ponta a spus clar şi a spus public că aşteaptă ca domnul Tăriceanu să rupă ceva de la PNL, oferindu-i pentru asta şi posturi în Guvernul respectiv. Nu s-a reuşit atunci, se încearcă acum, probabil se va încerca în continuare", a afirmat Antonescu.