Ponta: La Cotroceni a fost o înscenare. Diferenţa dintre Băsescu şi Izaura este că nu a avut cameră
Discuţia de luni de la Palatul Cotroceni pe tema CAS a fost o mică înscenare din partea preşedintelui Traian Băsescu, deoarece acesta ştia că va prezenta public înregistrarea, diferenţa dintre el şi Izaura Anghel fiind că preşedintele nu a avut camera de filmat la cravată, a declarat premierul Ponta.
El a adăugat, la un post TV, că şi-ar dori ca preşedintele, dacă tot a prezentat public conţinutul discuţiei de luni, să distribuie şi înregistrarea discuţiei cu fostul prim-ministrul Emil Boc pe tema tăierii salariilor şi pensiilor.
Premierul a precizat însă din nou că este nevoie de o procedură clară, cu reguli, privind prezentarea publică a unei discuţii private.
Fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, este implicat într-un dosar care conţine mai multe filmări în care familia lui Bercea Mondial, printre care şi Izaura Anghel, l-ar fi ameninţat pe Mircea Băsescu că îl va reclama la DNA dacă nu-şi recuperează banii pe care i-ar fi dat pentru o intervenţie în favoarea interlopului.