MENIU

Ponta îl reclamă pe Băsescu la CSM pentru INGERINŢE ÎN JUSTIŢIE

Ponta îl reclamă pe Băsescu la CSM pentru INGERINŢE ÎN JUSTIŢIE / Foto: MEDIAFAX

Războiul între Palate se reia chiar în ziua vizitei vicepreşedintelui SUA, Joe Biden. Victor Ponta cere sesizarea CSM pentru declaraţiile lui Traian Băsescu privind arestările.

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Justiţiei să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii în cazul preşedintelui Traian Băsescu, arătând că a văzut declaraţia acestuia prin care spune că "a oprit arestările în perioada campaniei electorale, dar le dă drumul la arestări după".

Potrivit MEDIAFAX, solicitarea i-a fost adresată ministrului Justiţiei, Robert Cazanziuc, în şedinţa de guvern, în faţa presei.

"Avem o economie care performează, avem relaţii internaţionale foarte bune, trebuie să avem şi o justiţie cu adevărat independentă. Am văzut declaraţia preşedintelui Băsescu prin care spune că a oprit arestările în perioada de campania electorală, dar le dă drumul la arestări după. Cred că e o declaraţie iresponsabilă, ca multe altele, dar vă rog, domnule ministru, să sesizaţi Consiliul Superior al Magistraturii. Dacă nici asta nu este o intervenţie brutală în justiţie...Eu cred, în primul rând, că e o minciună, nu cred că preşedintele Băsescu poate să oprească arestări în campanie sau în necampanie, dar simplul fapt că preşedintele statului afirmă asemenea lucruri legate de campania electorală şi de arestările de la DNA cred că trebuie sancţionat", a spus Ponta.

Băsescu: Au făcut foarte bine că, pe perioada campaniei, să nu vină cu arestări


Președintele Traian Băsescu a declarat, la un post local de televiziune, că este bine că nu au mai fost arestări pe perioada campaniei electorale.

"Cred că au făcut foarte bine că, pe perioada campaniei, și se întâmplă în toate țările civilizate, să nu vină cu arestări, pentru că pot influența campania", a spus Băsescu.

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Victor Ponta CSM Băsescu CSM