Ponta îl acuză pe Dragnea de înaltă trădare. ”Unii PSDiști sunt complici”
Victor Ponta este de părere că prin forma adoptată în Senat a Legii Offshore, România va pierde 10 miliarde de dolari redevenţe şi taxe şi că deputaţii PSD care o vor vota ”sunt complici” ai lui Liviu Dragnea, care s-ar face vinovat de ”înaltă trădare”.
”Ceea ce face Dragnea este înaltă trădare, însă va avea mulţi complici în Camera Deputaţilor la vot, cei de la UDMR sunt sigur că o vor vota. Cei de la PSD care vor vota sunt complici, pentru că acum ştiu despre ce este vorba”, a declarat Ponta.
Fostul premier, în prezent președinte al Pro România, consideră că upă modificările de la Senat, făcute de social-democraţi ”la ordinul lui Liviu Dragnea”, inclusiv companiile care au platformele ce desfăşoară activităţi extractive în Mare Neagră în prezent "vor plăti mai puţin".
”În primul rând, ce s-a votat luni şi va veni la Camera Deputaţilor, faţă de calculele prezentate de Liviu Dragnea la televizor, noua formă prevede 10 miliarde de dolari taxe şi redevenţe mai mici faţă de ce a prezentat el. În al doilea rând, pentru acele explorări urmează să se facă investiţii şi, probabil cel mai curând în 2023, se va extrage gaz şi vor începe să plătească taxe, taxe care au fost reduse cu 40%. Însă există în Marea Neagră de peste 20 de ani platforme care lucrează (...) legea se aplică şi vor fi scutiţi şi ei, toate investiţiile vor fi deduse şi pentru cei actuali. Ceea ce înseamnă, exact ca la Radio Erevan - nu vor plăti mai mult, ci vor plăti mai puţin”, a declarat Ponta.
Senatul a adoptat, luni, Legea Offshore, cu noi amendamente. Iniţiativa legislată, care stabileşte modul de exploatare a gazelor din Marea Neagră, a fost adoptată în urma cerererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis.
Gazele de la Marea Neagră și modul în care ele vor fi exploatate de statul român au declanșat un adevărat scandal politico-economic în ultimele trei luni, cu reverberații până la Casa Albă. Propaganda PSD s-a folosit de "poziționarea curajoasă" a lui Dragnea împotriva intereselor multinaționalelor ca să explice reacția agresivă a "statului-paralel" pentru debarcarea șefului social-democraților.
Recent, un senator PSD, Marin Gheorghe, a introdus două amendamente la legea offshore, aflată în comisiile din Senat la reexaminare, care garantează companiilor petroliere că nu va creşte taxarea gazului extras din Marea Neagră pe toată durata exploatării, iar cheltuielile de explorare de miliarde de euro vor fi scăzute din impozitul pe care firmele îl vot datora, scrie e-nergia.ro.
Primul amendament depus acum chiar de PSD uşurează substanţial povara fiscală a companiilor, care îşi vor putea deduce cheltuielile totale de explorare de la plata impozitului suplimentar introdus prin această lege.
Al doilea amendament important se referă la imposibilitatea schimbării cuantumului taxelor aplicate companiilor petroliere pe toată durata exploatării gazelor. Iată cum sună amendamentul: ”(1) Regimul de redevenţe şi regimul fiscal prevăzute la art.18 şi art. 19 (cele care stabilesc cuantumul impozitului suplimentar, n.r.) nu se vor modifica, indifferent sub ce formă, în favoarea sau în defavoarea titluarilor de acorduri, pe toată durata acordurilor şi a prelungitilor subsecvente, (2) Cota procentuală prevăzută la art. 20 (obligaţia de a vinde 50% din gazele extrase pe piaţa românească-n.red.) nu va creşte pe toată durata acordurilor”.