MENIU

Ponta face guvern cu UDMR, oferă posturi liberalilor care pleacă cu Tăriceanu

<p>Victor Ponta</p>

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că va merge săptămâna viitoare, marţi, în Parlament cu un Guvern care va asuma în totalitate programul USL, el arătând că a propus UDMR să facă parte din guvernare şi că fiecare partid component coaliţiei parlamentare va avea un vicepremier. Premierul a mai anunţat că este dispus să ofere posturi în guvern liberalilor care pleacă din partid împreună cu Tăriceanu. 

Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că va prezenta Parlamentului o structură guvernamentală aşa cum era şi a USL, pentru a da mesajul că liberalii pot reveni oricând în Executiv. Premierul a precizat că majoritatea parlamentară va fi asigurată de USD, grupul minorităţilor şi UDMR, pentru a se asigura o majoritate stabilă.

Ponta a spus că Guvernul va avea structura actuală din care vor lipsi 2, 3 sau 4 poziţii care nu s-au dovedit absolut necesare.

"Nu e timp de mari schimbări. E un mesaj către liberali că nu le ia nimeni posturile", a spus Ponta, într-o emisiune la Antena 3. Întrebat dacă Florin Georgescu de la BNR va revini la Finanţe, Ponta a spus: "Mi-aş dori, nu cred că nu se va întâmpla acest lucru".

El a mai spus că este important ca toate partidele componente să aibă reprezentare clară în Guvern, dacă se poate la nivel de vicepremier.

 Ponta a mai declarat că ia în calcul să ofere posturi în viitorul Cabinet liberalilor care ar pleca din PNL pentru a se alătura noii formaţiuni liberale pe care o va forma Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebat dacă, în condiţiile în care se rupe o parte din PNL, ia în calcul să ofere posturi guvernamentale liberalilor care ar pleca cu Tăriceanu, Ponta a răspuns: "Categoric da. Dacă există un grup semnificativ de parlamentari care au fost alături de noi până aseară, evident că aş vrea să sprijine Guvernul, să fie reprezentaţi".

Ponta a mai spus că pentru Guvern o prezenţă ideologică liberală ar fi un lucru bun.

Premierul a mai precizat că nu se pune problema ca Tăriceanu să deţină o funcţie în noul Guvern.

Ponta a menţionat că Tăriceanu nu i-a solicitat acest lucuru şi că discuţiile cu acesta nu au vizat funcţii în Guvern.