MENIU

Ponta: E o mare nedreptate ca Năstase să fie hăituit o viaţă întreagă de sistemul lui Băsescu

Ponta: E o mare nedreptate ca Năstase să fie hăituit o viaţă întreagă de sistemul lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că este o mare nedreptate ca Adrian Năstase să fie hăituit o viaţă întreagă de "sistemul lui Traian Băsescu", având în vedere toate lucrurile "bune şi importante" pe care fostul premier le-a făcut pentru ţară.

"Am şi vorbit cu domnia sa. Cred sincer că pentru toate lucrurile importante şi bune pe care domnia sa le-a făcut pentru România, ideea de a fi hăituit o viaţă întreagă de sistemul domnului Băsescu este o mare nedreptate", a spus Ponta, întrebat ce mesaj are pentru Năstase.

Liderii PSD care s-au reunit, luni, la prima şedinţă a BPN al PSD din 2014, i-au transmis mesaje de susţinre fostului preşedinte al partidului Adrian Năstase, arătând că îi ţin pumnii, că sunt alături de el şi că se roagă la Dumnezeu să îi fie bine şi să-l ajute.

"Mă rog la Dumnezeu să-i fie bine. Îi ţin pumnii", a precizat preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.

"Să-l ajute Dumnezeu!", i-a transmis, la rândul său, deputatul Viorel Hrebenciuc.

Vicepreşedintele PSD Rovana Plumb i-a transmis lui Năstase că este alături de el.

"Doresc din tot sufletul să se facă dreptate şi suntem alături de el. Cred că are mari emoţii", a spus Rovana Plumb.
Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita i-a urat succes lui Năstase.

"Îi doresc mult succes şi Dumenzeu să-l ajute în continuare să facă faţă la toate aceste încercări", a spus Nichita.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a precizat că social-democraţii sunt alături de Năstase.

"Suntem alături de Adrian Năstase. Am fost în tot acest timp alături de domnia sa. Îi ţinem pumnii. Sunt momente foarte dificile, nu sunt foarte multe de comentat", a spus Ivan.

Sentinţa definitivă în dosarul Zambaccian, în care Adrian Năstase este acuzat de fapte de corupţie, ar putea fi dată luni de judecătorii ICCJ, după ce, în primă instanţă, fostul premier a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită.

Adrian Năstase este acuzat în acest caz că că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

Mai multe articole despre:
PSD Victor Ponta Adrian Năstase premier