MENIU

Ponta: Duicu, Prioteasa şi alţii au probleme doar pentru că sunt din judeţe unde PSD stă foarte bine

Ponta: Duicu, Prioteasa şi alţii au probleme doar pentru că sunt din judeţe unde PSD stă foarte bine / Foto: MEDIAFAX

Liderul PSD Victor Ponta declară că nu se dezice de preşedintele CJ Mehedinţi şi alţi şefi de consilii judeţene, aflaţi în atenţia DNA, care au probleme "doar pentru că sunt din judeţe unde PSD stă foarte bine" şi arată că primarul Gheorghe Ştefan nu mai are nicio problemă după ce a trecut la PMP.

"Eu cred că vom lua mai multe voturi, pentru că oamenii ştiu foarte bine. Eu nu mă dezic nici de Adrian Duicu, nici de Prioteasa (preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, urmărit penal într-un dosar privind licitaţiile trucate-n.r.), nici de toţi ceilalţi care, doar pentru că sunt din judeţe unde PSD-ul stă foarte bine, au probleme, ştiam cu toţii acest lucru că asta se va întâmpla până în noiembrie", a spus Ponta.

Întrebat de presă dacă, prin această declaraţie, insinuează că persoanele respective sunt victimele unor presiuni, Ponta a susţinut că el nu insinuează nimic, dar a făcut referire la faptul că "domnul Penalti", respectiv primarul oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, nu mai are nicio problemă cu justiţia după ce a trecut la Partidul Mişcarea Populară (PMP) susţinut de preşedintele Traian Băsescu.

"Eu vă spun doar că am văzut la dumneavoastră un breaking-news, în urmă cu ceva timp, «Percheziţii la Piatra Neamţ, la primărie», după care domnul «Penalti», altfel un om simpatic pe care îl apreciez, a trecut la PMP şi nu mai are nicio problemă. Ce să fac ? Să-i spun şi lui Duicu să treacă la PMP ? Nu, asta e", a adăugat Ponta.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omului de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracțiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite.