MENIU

Ponta, despre un șef de CJ al PNL: Halucinant!

<p>PNL cere demisia lui Victor Ponta pentru "sabotarea" proiectului autostrăzii Sibiu-Pitești</p>

Premierul Victor Ponta califică drept "halucinant" apelul lansat de președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, prin care acesta le cere parlamentarilor să nu aprobe Master Planul General de Transport decât cu includerea, printre proiectele prioritare ale României în intervalul 2015-2020, a Autostrăzii Moldova - Transilvania.

Premierul susține că Autostrada Iași — Târgu Mureș este inclusă în Masterul Planul de transport adoptat de Guvern și transmis ''de peste o lună'' la Comisia Europeană prin urmare nu se poate introduce "ceva ce există deja".

"Documentul nu este întocmit de parlamentari ci de AECOM (cea mai mare firmă de consultanță din lume) în conformitate cu prioritățile și standardele UE — a fost în dezbatere publică și susținut de toți membrii Comisiilor de Transporturi din Senat și Cameră. (...) Master Planul se aprobă de către Comisia Europeană, nu de Parlamentul României (ca să beneficieze de finanțare europeană). Deoarece l-am susținut direct și cu toată puterea pe dl Adomniței (ca fiind candidatul USL în 2012), refuz să cred că este pur și simplu mitoman — prefer să cred că din când în când, atunci când îl caută DNA, pur și simplu devine extrem de confuz!", scrie Ponta pe Facebook.

Într-o scrisoare deschisă adresată Parlamentului României, președintele CJ Iași le-a cerut aleșilor să aprobe "varianta revizuită a Master Planului General de Transport al României doar cu includerea, printre proiectele prioritare ale României în intervalul 2015-2020, a Autostrăzii Moldova — Transilvania (Târgu-Mureș — Ditrău — Târgu Neamț — Iași — Ungheni)".

"O eventuală lipsă de reacție a autorităților responsabile reprezintă o condamnarea a Regiunii Nord-Est și a Moldovei de peste Prut, pentru alte câteva zeci de ani, la sărăcie și izolare", a susținut Adomniței.