Ponta, despre prezidenţiale: Cât am câştigat, am luat lauri. Acum credeţi că dau vina pe altcineva?
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că îşi asumă eşecul de la alegerile prezidenţiale şi că, dacă atunci când a câştigat a luat lauri, acum nu va da vina pe altcineva.
„Eu sunt (responsabil, n.r.). Acum ce credeţi? Cât am câştigat, am luat lauri. Acum credeţi că dau vina pe altcineva?”, a precizat Ponta.
El a arătat că este important în acest moment ca PSD să asigure o guvernare bună şi eficientă.
În turul 2 al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis a obţinut 6.288.769 voturi valabil exprimate, iar Victor Ponta 5.264.383 voturi.