MENIU

Ponta, despre plagiat: Am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, eram pus în libertate

Ponta, despre plagiat: Am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, eram pus în libertate

Premierul Ponta a declarat că, din punct de vedere instituţional, a fost absolvit, printr-o decizie a ICCJ, de acuzaţia de plagiat, iar din punct de vedere moral a plătit, inclusiv preţul politic, pentru o greşeală din urmă cu 16 ani, perioadă după care ar fi putut fi eliberat chiar şi pentru omor.

El a arătat că în privinţa acuzaţiilor de plagiat poate vorbi despre două aspecte, respectiv instituţional şi personal.

"Cea instituţională este următoarea: cei care mă acuză de acest lucru sunt în acelaşi timp cei care vorbesc despre statul de drept şi despre cât de importantă este decizia. Eu am o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care mă absolvă de această acuzaţie. Mai mult decât atât nu pot decât să mă duc, nu ştiu, la Tribunalul de la Haga. Deci, strict instituţional acesta este răspunsul meu", a spus Ponta la Adevărul Live.

El a adăugat că, în plan personal, a plătit politic pentru o greşeală veche, potrivit mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
guvern Victor Ponta premier