MENIU

Ponta, despre o locuință pentru Băsescu:Nu vreau să mă ocup de problemele locative ale unui cetățean

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, dacă a primit un răspuns de la fostul şef al statului, Traian Băsescu, privind casa în care va sta acesta, el arătând că nu vrea, ca prim-ministru, să se ocupe de problemele locative ale unui cetăţean şi că va ruga SGG să comunice pe această temă, scrie Mediafax. 

"O să rog secretarul general al Guvernului să comunice pe această temă că totuşi nu aş vrea, ca prim-ministru, să mă ocup de problemele locative ale unui cetăţean. Secretarului general îi voi cere să vă comunice imediat ce se întâmplă ceva", a spus Ponta. Vila 11 din Snagov a Regiei Protocolului de Stat (RA-APPS), care i-a fost propusă fostului preşedinte Traian Băsescu de către Guvern ca variantă de reşedinţă, alături de alte şase imobile, a fost scoasă la vânzare prin licitaţie deschisă cu strigare, la un preţ de pornire de 3,7 milioane euro cu TVA. Guvernul a prezentat recent o listă transmisă, în luna decembrie, de RA-APPS către Traian Băsescu incluzând şapte case pe care acesta să le utilizeze ca reşedinţă după încheierea mandatului de preşedinte al ţării, printre care şi două vile în Snagov, Guvernul spunând că Băsescu a refuzat unele dintre case şi nu a răspuns pentru altele.

Mai multe pe Mediafax