Ponta, despre numirea șefului DIICOT: Nu am niciun rol. Este normal ca președintele să ceară date
Premierul Victor Ponta a declarat luni că nu îl cunoaște pe Daniel-Constantin Horodniceanu, propus pentru funcția de procuror-șef al DIICOT și că nu are niciun fel de competență în numirea acestuia.
"Pot să vă spun un singur lucru: că nu îl cunosc pe domnul respectiv, nu am fost consultat și nici nu trebuia să fiu consultat pentru că legea prevede o procedură foarte clară și anume ministrul Justiției — CSM — președinte. Nu știu cine e, nu îl cunosc, nu am niciun fel de competență în domeniu.
Președintele țării e normal să ceară oricâte date dorește atunci când are de făcut domnia sa o numire. Eu, neavând niciun rol în această procedură, nu vreau să mă pronunț în niciun fel, mai ales că nu cunosc deloc persoana respectivă", a spus Ponta la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că l-a întrebat pe ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, dacă a discutat cu președintele înainte de nominalizare și că acesta i-a spus. "da, am discutat".
"Altceva nu vreau să știu și nu este de competența mea. Repet, legea prevede foarte clar că primul-ministru nu are niciun fel de competență în această procedură, ci este ministru — CSM — președinte", a subliniat Ponta.
Președintele Klaus Iohannis a solicitat luni CSM, spre consultare, stenograma ședinței în care Daniel-Constantin Horodniceanu, propus procuror-șef al DIICOT, a fost intervievat și documentele avute în vedere la adoptarea hotărârii prin care a fost avizată această propunere.
"În vederea exercitării prerogativelor de numire în funcție a procurorului-șef al DIICOT, prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, președintele României a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, spre consultare, stenograma ședinței Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, din data de 4 mai 2015, ședința în care a fost intervievat candidatul propus de ministrul Justiției, precum și documentele care au fost avute în vedere la adoptarea Hotărârii nr. 192/04.05.2015 a Secției pentru procurori, prin care a fost avizată această propunere", se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.