Ponta, despre demiterea lui Remus Pricopie: Pot să o fac, dar nu rezolvă problema
Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, într-un interviu, dacă se gândeşte să-l schimbe din funcţie pe ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, ca urmare a scandalului manualelor, el arătând că poate să-l schimbe, dar că acest fapt nu va rezolva şi problema, scrie Mediafax.
”Pot să-l schimb, dar nu-mi rezolvă problema”, a răspuns Ponta unei întrebări adresate de jurnaliştii de la Adevarul.live.
El a arătat că problema reală ţine de faptul că de 11 ani nu s-au mai făcut manuale.
”Ce învăţa cel din 2003 învaţă şi cel din 2014. Lumea s-a schimbat foarte mult în aceşti 10-11 ani. Părinţii, profesorii au spus «Hai, faceţi odată manuale». L-am chemat pe domnul Pricopie - asta anul trecut - şi l-am întrebat: «Domnule, de ce nu facem manuale noi?». Şi mi-a zis că de fiecare dată - că au fost mulţi miniştri care au încercat în aceşti zece ani - lobby-ul editorilor de manuale e atât de puternic încât fiecare a zis «Lasă, că o las pentru la anul». Eu i-am spus anul trecut «Domnule, uite, nu o mai lăsăm pentru la anul. Fă-o anul ăsta, o să se supere, o să fie scandal». Nu mi-am imaginat că din februarie, când a început procedura, o să ajungem în campania electorală”, a spus Ponta.
Mai multe pe Mediafax