Ponta, anunț de ultima oră despre achiziționarea unui avion pentru Iohannis
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că există discuții despre achiziționarea unei aeronave oficiale și a precizat că se va forma un grup de lucru comun Administrație Prezidențială - Guvern - SPP - Ministerul Apărării, care urmează să avanseze o propunere pe acest subiect atât lui, ca prim-ministru, cât și președintelui.
"Avem un dialog pe această temă. După cum știți foarte bine, și în 2013, și în 2014, am considerat că este, în primul rând, de demnitatea unei țări, și este și mai economic din punct de vedere financiar, ca pentru cei prevăzuți în lege, adică președintele țării, primul-ministru, președintele Senatului și al Camerei, să avem o aeronavă oficială. Dar cel care s-a opus a fost Traian Băsescu. Cred că din populism, sau din faptul că i se termina mandatul și el urma să nu mai beneficieze... Și evident că, în funcție de discuțiile pe care le avem împreună cu Administrația Prezidențială, cu SPP-ul, o să luăm o decizie și vă anunțăm. (...) Nu președintele țării și cu mine ne pricepem la aeronave. Se pricep niște oameni care vin și ne propun. Iar eu, m-ați întrebat un lucru de principiu, de decizie politică, v-am răspuns. Că aeronava e mare, e mică, e albastră, e roșie, are trei locuri în dreapta sau în stânga, nu știu să vă răspund și nici nu este în competența mea, ci se va face un grup de lucru comun Administrație Prezidențială — Guvern — SPP — Ministerul Apărării și, în funcție de ce ne propun specialiștii, vă vom anunța"", a spus Ponta, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă ar fi posibil să fie alocată o sumă de bani la următoarea rectificare bugetară pentru achiziția acestei aeronave, Ponta a precizat că, fiind vorba de o achiziție publică, trebuie respectate cerințele legale.
"Este posibil la rectificare să alocăm orice sume de bani sunt necesare, însă, după cum știți foarte bine, pentru achiziții publice trebuie respectate — mai ales că nu este vorba despre o sumă mică, e vorba de sume importante — trebuie respectate procedurile prevăzute de lege", a subliniat premierul, scrie Agerpres.