MENIU

Ponta, critici dure pentru Guvernul Dăncilă: "Nu am mai întâlnit treaba asta, o fi ceva putred aici"

Fostul premier Victor Ponta a declarat joi, într-o conferinţă de presă organizată la Brăila, că i se pare "incredibil" ca, la trei ani de la aprobarea finanţărilor pentru construcţia podului peste Dunăre, să nu fie trimis la Bruxelles proiectul pentru realizarea acestui obiectiv.

"Am reuşit să punem în acordul cu Uniunea Europeană, în perioada 2014-2020, finanţarea nu doar a podului pe care şi-l doreşte toată lumea de zeci de ani, dar şi a lucrărilor de infrastructură aferente. După cum ştiţi, domnul Tudose, în ultima zi de mandat, a semnat contractul şi, totuşi, nu se întâmplă lucrurile. Am verificat la Bruxelles - de mai multe ori, ca să fiu sigur că e adevărat, pentru că nu puteam să cred -, până azi, când sunt la dumneavoastră, la Brăila, la Bruxelles nu a venit niciun proiect pentru finanţare pod peste Dunăre. Nu există o aplicaţie pentru finanţarea acestui pod. E incredibil ca, la trei ani de la aprobarea finanţării pentru podul peste Dunăre, să nu trimiţi la Bruxelles proiectul. Mi se pare extrem de ciudat şi nu înţeleg cum poţi să dai drumul la o lucrare fără ca mai întâi să-i prezinţi proiectul celui care o finanţează. Nu am mai întâlnit treaba asta şi o fi ceva putred aici", a declarat Ponta, potrivit Agerpres. 

Victor Ponta a mai precizat că va face o interpelare către ministrul Transporturilor, în care îi va solicita public să trimită cât mai repede la Bruxelles proiectul podului peste Dunăre, în caz contrar, existând un risc mare de pierdere a acestor fonduri europene.

"Dacă nu se mişcă mai repede, şi dacă nu se mişcă bine şi dacă se apucă de lucrări, aveţi două variante, proaste amândouă: ori să se oprească lucrările la un moment dat şi să rămâneţi cu un început de pod Dumnezeu ştie câţi ani, ori să se continue, să se finalizeze şi să dăm 500 de milioane de euro de la buget, adică din ceea ce ar fi trebuit să folosim pentru sănătate, educaţie şi altceva, în loc să îi luăm nerambursabili cu partea de cofinanţare de la Comisia Europeană. Doamna comisar Creţu a transmis pe căi neoficiale, a încercat să convingă oamenii de acolo, nu prea are cu cine să vorbească la Guvern. A zis şi public: am bani, veniţi cu proiectul, ca să pot să vă dau banii", a afirmat Ponta. 


Contractul pentru execuţia podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila a fost semnat în martie acest an şi are o valoare de 430 de milioane de euro, fără TVA, iar antreprenorul lucrării este Asocierea Astaldi SpA (Italia) - IHI Infrastructure Systems Co.Ltd (Japonia).

Durata de realizare a podului peste Dunăre este de 48 de luni, din care 12 luni proiectare şi 36 de luni execuţia, iar termenul de garanţie este de 10 ani.

Podul suspendat este poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52, pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).

Mai multe articole despre:
guvern Victor Ponta dancia guvern putred