Ponta: Coaliţia propune LIMITAREA LA DOUĂ a mandatelor aleşilor locali şi a parlamentarilor
Preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat, vineri, la Parlament, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că va susţine în discuţiile privind Codul electoral, introducerea unei limite de două mandate consecutive, la nivel local şi parlamentar, pe modelul preşedintelui României.
Preşedintele PSD a declarat că priorităţile coaliţiei pe 2015 se referă la revizuirea Constituţiei, în acest sens fiind importantă reluarea activităţii comisiilor de cod electoral, în baza proiectului prezentat de USL.
”În aceste discuţii va fi nevoie de găsirea unui dialog şi a unei soluţii consensuale cu reprezentanţii opoziţiei, în aşa fel încât aceste reforme să fie stabile şi predictibile pe termen lung”, a spus Ponta, potrivit mediafax.ro.
El a prezentat principalele priorităţi ale actualei coaliţii, la nivel parlamentar.
”Vom susţine în aceste discuţii o limită de mandate pentru toţi cei care ocupă funcţii publice, la nivel central şi local. Aşa cum preşedintele României poate ocupa doar de două ori funcţia de preşedinte, putem să gândim în viitor ca şi la nivel local şi parlamentar, această limită de două mandate consecutive să fie regula”, a afirmat Victor Ponta.
El a mai precizat că va susţine proiectul depus iniţial de USL, pe marginea Codului Electoral, care doar din motive procedurale a fost respins de Curtea Constituţională şi care se referă la alegerea Camerei Deputaţilor, cu cel mult 300 de parlamentari şi a Senatului, cu un număr egal de aleşi, pentru fiecare judeţ.
Preşedintele PSD a vorbit şi despre ”un sistem de vot mixt, mai bine cunoscut ca sistemul de vot german, în care jumătate din parlamentari să fie aleşi în colegii şi jumătate pe lista naţională.
”Ne dorim ca în cursul anului 2015 să finalizăm sistemul de vot pentru românii din afara ţării, fie că e vorba de votul electronic sau vot prin coresponde