MENIU

Ponta cere verificarea modului în care au fost acordate certificatele de revoluţionar din 1990

<p>Ponta cere verificarea modului &icirc;n care au fost acordate certificatele de revoluţionar din 1990</p>

Premierul Victor Ponta a cerut, luni, Corpului de Control să verifice activitatea Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari, începând din 1990, fiind vizat, în principal, modul în care au fost acordate certificatele de revoluţionar, potrivit unor surse din Guvern, citate de Mediafax.

"De mâine (marți — n.r.) se va efectua un control al Corpului de control al primului-ministru. Iar eu bănuiesc și aș vrea să să întâmple și acest lucru, că va avea ca țintă și ca obiectiv și drepturile obținute de revoluționari, numărul revoluționarilor pe categorii, drepturile acestora cumulate. Nu e vorba despre activitatea Secretariatului, este vorba despre ceea ce înseamnă relația revoluționari — drepturi alocate, încasate de-a lungul timpului", a declarat secretarul de stat pentru problemele revoluționarilor, Adrian Sanda, potrivit Agerpres.

Controlul a fost dispus după ce mai multe sute de revoluţionari au protestat, luni, la Guvern faţă de obligativitatea obţinerii de noi certificate. Revoluţionarii, al căror număr a fost, la un moment dat, de câteva sute, au protestat mai întâi la sediul PSD din Şoseaua Kiseleff, iar apoi s-au instalat pe trotuarul din faţa muzeului Antipa.

Câţiva dintre ei, printre care și Dumitru Dincă, au intrat în sediul Guvernului, pentru discuţii la care să ceară abrogarea ordonanţei privind obligativitatea obţinerii de noi certificate.

În schimb, aceştia le-au comunicat, prin telefon, celor de afară că nu au reuşit să vorbească decât cu un consilier pe probleme sociale al premierului. În consecință, revoluționarii au anunţat că vor face greva foamei, până când nu discută cu Victor Ponta.

Protestatarii sunt nemulţumiţi de faptul că vor fi obligaţi să obţină, pentru indemnizaţii, noi certificate prin care să ateste că au avut "un rol determinant" la Revoluţie, după cum a decis Guvernul la sfârşitul anului trecut.

 

Mai multe pe Mediafax.