MENIU

Ponta: Cam în toate judeţele majoritatea va fi PNL-PDL; USD va fi în opoziţie la nivel local

Ponta: Cam în toate judeţele majoritatea va fi PNL-PDL; USD va fi în opoziţie la nivel local

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că PNL şi PDL vor forma majorităţi în "cam toate" judeţele, el arătând că USD va fi în opoziţie în teritoriu şi că scena politică se echilibrează, iar PSD, UNPR, PC şi UDMR au majoritate în Parlament.

"Am discutat în cadrul alianţei de guvernare faptul că, practic, în teritoriu, peste tot, o să se schimbe majorităţile, şi cam în toate judeţele majoritatea va fi PNL-PDL. Acum, ce să fac, noi suntem cei care i-am adus atâţia consilieri PNL, că era USL, acum plătim faptul că am fost corecţi atunci", a declarat Ponta.

El a spus că, faţă de această situaţie, PSD va încerca, pe cât posibil, chiar şi în opoziţie, să discute în teritoriu cu cei de la PPDD, pentru formarea de majorităţi, întrucât doar PPDD mai are reprezentanţi în CJ.

Ponta a spus că este posibil ca PSD să facă şi o alianţă la nivel de Parlament cu PPDD, dacă este vorba de proiecte legislative comune

"Am discutat despre faptul că ei cu siguranţă nu vor să treacă în alianţa pro-Băsescu, alianţa Iohannis-Blaga şi atunci e normal să putem să colaborăm şi la nivel parlamentar şi la nivel local. Ştiu că PNL şi PDL se apucă de schimbat toate majorităţile", a spus Ponta.

El a susţinut că foarte mulţi dintre liberali găsesc că e ruşinos ca alianţele locale cu PSD să fie rupte.

"Noi nu am rupt nicio alianţă la nivel local, nici la nivel naţional. Asta e, o să fim în opoziţie la nivel local. Până la urmă scena politică se echilibrează. Noi avem majoritate în Parlament şi la Guvern, ei conduc tot teritoriul, iar baronii lor, Filipescu, Petrache, Moloţ, o să facă ce vor în teritoriu. Să sperăm că respectă legea”, a mai spus Ponta.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că PSD îşi doreşte să facă majorităţi cu PPDD în toate consiliile judeţene şi consiliile locale ale localităţilor mari, el arătând că este posibilă inclusiv încheierea unei înţelegeri la nivel parlamentar între cele două formaţiuni.

Mai multe articole despre:
parlament PNL guvern Victor Ponta premier PDL USD