MENIU

Ponta: Aştept o decizie de principiu a CC. Băsescu e sentimental cu Moldova, dar nu a făcut nimic

Ponta: Aştept o decizie de principiu a CC. Băsescu e sentimental cu Moldova, dar nu a făcut nimic / Foto: MEDIAFAX

Premierul Victor Ponta a afirmat că aşteaptă de la CC o decizie "de principiu", care să reglementeze pentru viitor problema reprezentării ţării la Consiliul European, arătând că preşedintele Băsescu nu are atribuţii şi că "povestea cu sentimentalismul" pentru Moldova nu include şi realizări concrete.

"Este evident că nu se va pronunţa Curtea până joi. Eu vorbesc de o problemă de principiu, faptul că joi, la Consiliul European, este pe ordinea de zi un singur subiect, al programului şi componenţei Comisiei Europene 2014-2019. Conform legii din România şi regulamentelor europene, decizia în totalitate privind comisarul european al României şi programul politic ţine de Guvern. Deci, preşedintele se duce într-un loc în care, şi dacă nu avea toate problemele pe care le are, oricum nu putea decât dacă mă reprezenta pe mine. Eu aştept o decizie a Curţii Constituţionale de principiu, pentru viitor, care să reglementeze şi să evite în viitor orice fel de discuţie", a spus Ponta.

El s-a referit şi la "povestea cu sentimentalismul", invocată de preşedinte în legătura cu Republica Moldova, ca motiv al prezenţei sale la reuniunea CE, arătând că, de fapt, şeful statului nu a făcut nimic concret timp de zece ani pentru Moldova.

"Şi eu sunt sentimental faţă de Republica Moldova, dar, spre deosebire de Băsescu, eu am şi făcut lucruri concrete. Dânsul în zece ani nu a făcut nimic pentru integrarea Moldovei, a vorbit", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a transmis, marţi, Curţii Constituţionale o scrisoare în care îl reclamă pe preşedintele Traian Băsescu pentru faptul că nu l-a lăsat să reprezinte România la reuniunea CE din această săptămână şi cere dreptul să reprezinte el România la această reuniune.

Subiectul va fi luat însă în discuţie de judecătorii Curţii Constituţionale pe 9 iulie, după reuniunea CE la care Ponta doreşte să participe.

Şeful Guvernului cere judecătorilor Curţii să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de faptul că şeful statului îşi "arogă atribuţii şi competenţe" care aparţin Guvernului, având în vedere că a decis să reprezinte el România la o reuniune a Consiliului European în care problemele de pe agendă ar fi trebuit susţinute de către Guvern.

Premierul nu contestă dreptul preşedintelui de a reprezenta România, ci modul "discreţionar şi arbitrar" în care a ales să colaboreze cu Guvernul şi Parlamentul, fără să ceară elemente de mandat şi fără să se consulte cu aceste instituţii.

El cere Curţii să constate că preşedintele trebuia să delege prim-ministrului atribuţiile de reprezentare a ţării la reuniunea Consiliului European din această săptămână, cu argumentul că problemele de pe agendă ţin în totalitate de atribuţiile Guvernului, şi arată că în Constituţie nu există prevederi care să confere "dreptul exclusiv" al preşedintelui de a reprezenta România la astfel de reuniuni.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că va participa la Consiliul European din 26-27 iunie, având în vedere obligaţiile constituţionale, hotărârea CC, dar şi tematica reuniunii, căreia, datorită experienţei în probleme europene, îi va "face faţă mult mai bine".