Ponta, întâlnire cu Iohannis la Cotroceni. Surse: Fina lui Dragnea, ministru al Dezvoltării
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis pentru a discuta pe marginea propunerii pe care urmează să o facă pentru portofoliul Ministerului Dezvoltării. Surse politice au declarat încă de ieri, pentru realitatea.net, că o posibilă succesoare a lui Dragnea la minister poate fi Rovana Plumb, care este preferată de Victor Ponta. O altă variantă, agreată de Liviu Dragnea, este SEVIL SHHAIDEH, care este actual secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, dar mai ales, și fina lui Liviu Dragnea.
”Mâine vom avea un nou ministru al Dezvoltării”, a spus Ponta. Un alt subiect abordat în cadrul întrevederii este legat de situația românului răpit în Burkina Faso, a precizat Ponta întrebat de presă în acest sens.
Premierul a participat marți la deschiderea conferinței internaționale "România — o abordare holistică pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice", organizată în cadrul proiectului POSDRU "START — O viață de calitate în siguranță".
Cine ar putea să îi ia locul lui Liviu Dragnea, la Ministerul Dezvoltării
Reamintim că premierul Victor Ponta a precizat încă de luni că există niște nume pentru Ministerul Dezvoltării și că se va întâlni cu Klaus Iohannis, pentru a decide asupra unui nume.
”Urmează sa vorbesc cu președintele pentru a face o nouă propunere la șefia Ministerului Dezvoltării. Toate persoanele pe care le propun vor trece prin comsiile de specialitate. Toate persoanele pe care le propun vreau sa le verific si cu institutiile de specialitate", a declarat premierul, la Parlament.
Acesta a evitat sa faca precizari suplimentare, subliniind ca imediat ce se va intalni cu seful statului, va anunta mass-media.
Liviu Dragnea a demisionat. Ponta: "Decizia instanţei condamnă o acțiune politică
Vicepremierul Liviu Dragnea a demisionat, vineri, din funcţia de ministru al Dezvoltării, ca urmare a condamării în dosarul referendumului. Mai mult, acesta a anunţat că luni își va depune demisia și din funcția de președinte executiv al PSD. Decizia instanţei, spune premierul Victor Ponta, este una "simbolică, de condamnare din punct de vedere juridic a unei acţiuni politice".
"Aşa cum am spus în permanenţă pe parcursul procesului, mă consider nevinovat. Cu toate acestea, am luat act de decizia instanţei de astăzi. I-am prezentat primului ministru demisia din funcţia de ministru al Dezvoltării regionale şi Administraţiei publice. De asemenea, l-am informat că luni va fi pe masa BPN-ului mandatul meu de preşedinte executiv. Recunosc că nu înţeleg care va fi motivarea deciziei de azi, este o decizie a instanţei pe care o respect. În schimb, rămân valabile întrebările pe care mi le-am pus şi le pun în continuare public: cum se mai poate face campanie în România în condiţiile în care prezenţa la vot poate fi considerată folos necuvenit? Există acum creat un precedent periculos pentru oricine doreşte să facă în România campanie electorală, indiferent la ce nivel - local, judeţean, naţional, un precedent care poate afecta, în opinia mea, democraţia şi libertatea partidelor politice de a îndemna oamenii să vină la vot şi, de asemenea, poate apărea în mentalul colectiv impresia că a te prezenta la vot poate fi ceva rău sau ceva greşit, sau chiar condamnabil. Sigur, viaţa ne va arăta cum se vor desfăşura lucrurile. Premierul a luat act de demisia mea, urmează ca în continuare să procedeze în consecinţă", a declarat Liviu Dragnea, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.
Reacția lui Iohannis, după demisia lui Dragnea din Guvern
Presedintele Klaus Iohannis a declarat sambata ca nu a discutat cu premierul despre o propunere pentru functiile pe care Liviu Dragnea le-a vacantat in Guvern si a apreciat ca retragerea acestuia din Executiv reprezinta "un raspuns adecvat la condamnare".
Klaus Iohannis se afla la Vatican, insa este la curent cu evenimentele din tara si, implicit, cu condamnarea lui Liviu Dragnea in dosarul Referendumul si cu demisia acestuia din guvernul condus de Victor Ponta. "Nu am discutat inca, probabil azi, cel tarziu luni, vom avea o discutie pe aceasta tema. Insa, retragerea din Guvern mi se pare un raspuns adecvat la condamnare", a spus Klaus Iohannis, cand a fost intrebat daca a avut pana in acest moment vreo discutie cu premierul Victor Ponta pentru o propunere de inlocuire a lui Liviu Dragnea in Guvern.