MENIU

Ponta a numit un deputat penal, aflat sub control judiciar, la șefia PSD Diaspora

PSD continuă să își răsplătească penalii din partid, după ce deputatul de Argeş Cătălin Rădulescu a fost numit preşedinte al PSD Diaspora. Cătălin Rădulescu se află însă sub control judiciar, după ce, în urmă cu trei ani, a fost trimis în judecată pentru dare de mită, iar una dintre măsurile ce i-au fost impuse din acel moment se referă la interdicţia de a părăsi ţara. 

Numirea în funcţie îi dă posibilitatea deputatului argeșean de a părăsi ţara, doleanţă pe care acesta şi-a formulat-o în mai multe rânduri în faţa instanţelor de judecată şi care i-a fost constant respinsă. „După cum ştiţi, alegerile din 2014 au demonstrat că majoritatea românilor au ales altfel decât ne-am fi dorit noi. Alegerea românilor trebuie respectată şi noi avem datoria să devenim mai credibili pentru a le demonstra tuturor că PSD merită încrederea lor. Voi analiza implicarea şi activitatea membrilor cu privire la campania electorală şi le mulţumesc celor care au stat zi de zi în sediul de campanie alături de mine şi au depus eforturi în vederea asigurării unei Diaspore unite”, a spus Rădulescu, scrie jurnaluldearges.ro