MENIU

Ponta a anunțat când poate avea loc referendumul pentru aderarea la zona Euro

Referendumul pentru intrarea în Zona Euro va fi organizat eventual în 2017 sau 2018, dacă România va fi pregătită din punct de vedere tehnic pentru un asemenea proces, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, scrie Mediafax. 

"Chestiunea cu referendumul nu este ideea mea, ci am văzut-o în discuţia publică, cu siguranţă însă nu se pune problema să avem acum. Să vedem, în 2017, 2018, dacă suntem pregătiţi pe partea tehnică. Va fi o decizie politică atunci", a spus Ponta.

Marţi, Ponta a anunţat că Guvernul va organiza un referendum cu privire la aderarea României la Zona Euro dacă se va impune din punct de vedere politic, precizând că termenul obiectivului rămâne 1 iulie 2019, când România va prelua preşedinţia Uniunii Europene.

Premierul a arătat că în discuţiile avute săptămâna trecută cu preşedintele Klaus Iohannis, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi cu ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, nu a fost abordată o astfel de variantă, dar a apreciat că este o idee bună. "În final, dacă se va considera din punct de vedere politic să facem şi un referendum pentru asta...uite, nu m-am gândit în acest moment la asta, dar nu ştiu dacă e o idee rea, e o idee bună", a spus Ponta.