PNL votează pentru arestări. Ce spune Alina Gorghiu despre Ioan Oltean
Liberalii sunt de acord cu propunerea social democraţilor, de a elimina imunitatea parlamentară.
Şefa PNL, Alina Gorghiu, spune însă că nu e neapărată nevoie de modificarea constituţiei. Liberalii au depus un proiect care zace în Parlament de doi ani şi ar fi de ajuns ca Liviu Dragnea să fie de acord cu adoptarea lui. Alina Gorghiu este îngrijorată de faptul că Senatul amână votul în cazul arestării în cazul lui Dan Şova şi spune că PNl va vota pentru, indiferent că este vorba de adversari politici sau de proprii colegi.
Întrebată ce a simţit când a văzut că Oltean a fost ridicat de pe aeroport, Gorghiu a explicat, la Digi24.ro:
"Totdeauna am un gust amar când văd că un coleg este suspectat de săvârșirea unor fapte penale. Ca președinte de partid, nu îmi permit emoții. Vom vota pentru solicitările venite de la Parchet și îmi doresc ca în instanță și el și alți colegi - și domnul Șova - să aibă dovezile pentru a răsturna situația".
În privinţa modificării Constituţiei, Alina Gorghiu spune:
"Aș face un lucru temeinic și aș pune cap la cap toate lucrurile care nu au mers bine. Nu acum este momentul (pentru modificarea Constituţiei, n.r.). Din două motive. 1: Pentru că ar fi tratată în cheie electorală această modificare. Şi 2: Acest Parlament nu mai este legitim. Ne place sau nu să credem, semnalul este foarte clar. Să nu credeți că PNL a cerut alegeri anticipate pentru că dorea asta. Dar am înțeles semnalul.
Guvernarea nu este o urgenţă pentru partidul pe care îl guvernez, este o provocare."