MENIU

PNL va depune o moţiune pe amnistie şi graţiere pentru a afla punctul de vedere al Guvernului

PNL va depune o moţiune pe amnistie şi graţiere pentru a afla punctul de vedere al Guvernului

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a anunţat, miercuri, la o dezbatere a grupului liberal pe tema legii amnistiei şi graţierii, că PNL pregăteşte o moţiune simplă cu acest subiect pentru a afla poziţia oficială a Guvernului şi majorităţii parlamentare, absentă la reuniunea organizată de PNL.

Scutaru a declarat că depunerea unei moţiuni simple pe această temă va face ca Guvernul să exprime un punct de vedere oficial şi clar în cazul legii amnistiei şi graţierii, în cazul căreia PNL a solicitat respingerea proiectului de act normativ.

"Este foarte clar că nu există o voinţă politică reală din partea actualei majorităţi parlamentare de a tranşa spinoasa problemă a acestui proiect de lege. Vom continua din punctul nostru de vedere, al PNL, toate demersurile la Camera Deputaţilor pentru a vedea care este punctul de vedere real al Guvernului. Ţinând cont de faptul că nici azi nu am reuşit să-l aflăm, că sub diverse pretexte se tot amână dezbaterea aceea organizată la Comisia juridică, de săptămâna viitoate grupul PNL va mandata colegii din Comisia juridică să elaboreze o moţiune simplă pe tema Legii amnistiei şi graţierii, astfel încât să forţăm Guvernul să vină în plenul Camerei Deputaţilor, să exprime clar care este punctul de vedere al Cabinetului Ponta 3, referitor la acest subiect", a spus Scutaru.

El a menţionat că la începutul săptămânii viitoare va fi luată în mod formal în grupul parlamentare decizia depunerii moţiunii simple.

Cu ocazia dezbaterii organizate la grupul parlamentar PNL, liderul partidului Crin Antonescu a denunţat faptul că iniţiatorii proiectului de lege şi reprezentanţii majorităţii guvernamentale, ai ministerului Justiţiei, nu au dat curs invitaţiei liberalilor.

"În mai mare măsură regret absenţa reprezentanților Ministerului Justiției, dacă nu reprezentanţilor întregului Guvern şi sigur ai reprezentanților actualei majorități parlamentare, pentru că ar fi fost foarte important să ştim, dacă se poate, cu aceeaşi claritate, care este poziţia Guvernului, a Ministerului Justiției, în principal, şi care sunt intențiile majorității parlamentare de care până la urmă depinde soarta acestui proiect", a susţinut Antonescu, după ce deputatul Alina Gorghiu a remarcat absenţa reprezentanţilor Administraţiei Penitenciarelor.

Preşedintele PNL a reiterat faptul că liberalii sunt împotriva adoptării proiectului de lege privind amnistia şi graţierea.

La reuniune au luat parte preşedintele ANI, Horia Georgescu, reprezentanţi din partea ambasadelor SUA, Marii Britanii şi Germaniei.

Mai multe articole despre:
PNL guvern Victor Ponta premier moţiune amnistie