PNL stabileşte mâine cine va fi candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, în locul lui Orban
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, că liberalii vor discuta în şedinţa de marţi o candidatură pentru Primăria Capitalei, care va fi ''evident'' asumată de un membru al partidului, scrie Mediafax.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a precizat că PNL va discuta în BPN de marţi o candidatură pentru Primăria Capitalei, precizând că liberalii nu vor face declaraţii pe tema acuzaţiilor care i se aduc lui Ludovic Orban.
"În cel mai scurt timp vom lua în discuţie şi eu şi domnul Blaga la BPN, de mâine, o candidatură pentru Primăria Capitalei. O să facem acest lucru cu cea mai mare decenţă şi discreţie faţă de orice fel de procedură judiciară. Nu ne vom pronunţa pe ce se întâmplă în dosar, aşa că o să vă rog să nu ne întrebaţi. Chiar nu avem cunoştinţă şi chiar nu are vreo importanţă ce este în dosar. Este o procedură în curs. Ludovic Orban o respectă, PNL o respectă, nu avem nici un fel de aplecare să facem circ, nu suntem PSD să ne rupem cămaşa de pe noi atunci când cineva din partea PNL trebuie să renunţe la o candidatură forţat de împrejurări", a mai spus Gorghiu.
La rândul său,Vasile Blaga, întrebat dacă europarlamentarul Cristian Buşoi este o opţiune pentru PNL, a afirmat că liberalii vor discuta şi candidatura pentru Primăria Capitalei va fi asumată de un membru al PNL.