MENIU

PNL și PSD decid candidații pentru alegerile locale 2016 din Capitală. Cine candidează la sectoare

Conducerile PNL și PSD au intrat deja într-o procedură internă de stabilire a candidaților pentru alegerile locale 2016 pentru București, atât pentru sectoare, dar și pentru Primăria Generală. Astfel surse din conducerea PNL au dezvăluit pentru realitatea.net care sunt negocierile care se duc în PSD și PNL. Liberalii au aproape la fiecare primărie două variante de candidați. 

Sectorul 1: Andrei Chiliman, actualul primar, are şanse mari de a câştiga un alt mandat, candidând din partea PNL, deși potrivit unor surse liberale, acesta ar dori să candideze la Primăria Generală. De la PSD va  candida Dan Tudorache, actualul președinte PSD sector 1. Pe de altă parte, chiar dacă Anca Boagiu și Theodor Atanasiu sunt cei care conduc PNL București, Andrei Chiliman și Vlad Moisescu sunt cei care decid cum sunt împărțite sectoarele. 

Sectorul 2: Neculai Onţanu(UNPR) are  şanse mari de a câştiga un alt mandat. Pe de altă parte,  deputatul Dan Cristian Popescu ar putea să candideze, acesta având relații bune cu Anca Boagiu, care controlează organizația de la sectorul 2.  Mai mult, în 2012, Popescu a vrut să candideze la primărie, fiind susținut de Călin Popescu Tăriceanu, dar Crin Antonescu s-a opus. În final, Popescu a fost exclus din PNL. 

Sectorul 3: Robert Negoiță va candida din nou și are șanse sigure de câștig, întrucât de la PNL va candida Sulfina Barbu, au precizat surse liberale pentru realitatea.net. În 2012, aceasta a candidat la Primăria Sectorului 4, împotriva lui Piedone, aceasta obținând un scor dezastruos. La momentul respectiv, aceasta a candidat după ce a fost rugată de către președintele Traian Băsescu să intre în cursă, conform unor surse.

Sectorul 4: Cristian Piedone (PC) are toate șansele să mai obțină un mandat cu un scor foarte mare. În schimb Piedone este curtat și de PNL pentru șefia Capitalei. Pe de altă parte, de la liberali ar putea să intre în cursă  Romeo Raicu sau Marius Roghin, cel care de fapt, țintește un loc de parlamentar, dar este în cărți pentru locale, în primă fază.

Sectorul 5: După ce Marian Vanghelie a fost arestat preventiv și suspendat de la Primărie, PSD îl pregătește în cursă pe deputatul Cristian Rizea, sef PSD Sector 5, cel care a și anunțat public că vrea să candideze la șefia sectorului 5, acesta fiind în relații tensionate cu Marian Vanghelie. Pe de altă parte, de la PNL va intra în cursa deputatul de diaspora, Ovidiu Raețchi, care este susținut atât de PNL, cât și de PDL. 

Sectorul 6: Surprinzător, Rareş Mănescu nu va mai candida anul viitor la sectorul 6, dar îl locul lui va candida Răzvan Mironescu. De la PSD va candida senatorul PSD, Gabriel Mutu, cel care are și un dosar de evaziune fiscală.

Primăria Generală. Sorin Oprescu va candida cel mai probabil susținut de PSD, dar la PNL este o bătălie pe fotoliul de edil al Capitalei, întrucât sunt deja 4 candidaturi posibile. Andrei Chiliman vrea să intre în cursă, dar lideri din PNL negociază și cu Cristian Piedone, care ar avea cele mai mari șanse în fața lui Oprescu. Cornel Pieptea este susținut Alina Gorghiu, dar și de Theodor Atanasiu, dar marea surpriză vine de la Marian Petrache, care ar vrea postul de primar general, acesta renunțând la postul de președinte CJ ILFOV. În schimb, și Ludovic Orban ar vrea să candideze, susțin surse liberale. Orban a vrut și șefia PNL.