PNL pierde un membru. Cine este liberalul care și-a anunțat trecerea la ALDE
Senatorul Dian Popescu a anunțat, luni, în plen, că va activa în cadrul grupului parlamentar al ALDE. Dian Popescu a declarat că și-a dat demisia din PNL Gorj și se va înscrie în ALDE, afirmând că acesta este singurul partid care "respectă valorile liberale și care ține foarte mult la democrație".
"Mi-am dat demisia din PNL și mă voi înscrie cu declarație în plenul Senatului astăzi în ALDE. Am fost o voce critică la derapajele PNL de la democrație, de la valorile liberalismului, am fost o voce critică la numirea celor doi copreședinți ai PNL la Gorj după ce eu m-am autosuspendat, respectând deciziile partidului, dar partidul se pare că are o altă direcție, nu o direcție a unor valori. De aceea, consider că ALDE este singurul partid care a rămas pe dreapta eșicherului politic, care respectă valorile liberale și care ține foarte mult la democrație", a precizat Dian Popescu.
PNL a anunțat că senatorul Dian Popescu a demisionat din partid după ce a fost exclus de filiala Gorj.