PNL își reconfirmă statutul de principal partid de dreapta. Diferență zdrobitoare față de ADU la vot politic
Datele exit-poll-ului prezentat duminică seara arată că PSD a obținut 35% la votul politic pentru Consiliile Județene, iar PNL – 28%. Totodată, Alianța PSD-PNL a reușit un procent de .54$ în alegerile europarlamentare.
Dacă scorul politic pentru PSD este în marja sondajelor realizate înaintea campaniei electorale, cel al PNL s-a situat mult peste aceste evaluări. Mai mult, PNL confirmă prin rezultatul său că este principalul partid de dreapta din România.
Astfel, liberalii obțin cu 16% (!) procente peste scorul ADU. Această alianță formată din trei partide obține în alegerile pentru Consiliile Județene doar 12%, mult sub cele obținute de liberali și sub ambițiile anunțate în campanie.
Rezultatul bun obținut de PNL arată că retorica de campanie susținută de ADU nu a funcționat. Această campanie a fost axată pe atacarea liberalilor, fără ca ADU să convingă publicul de dreapta că ar avea și soluții pentru problemele comunităților.
În plus, ADU nu a reușit să depună liste de candidați decât în cca 35% din unitățile administrativ teritoriale, în timp ce PNL a fost partidul care a depus cele mai multe liste de candidați, respectiv în 95% dintre localități.