MENIU

PNL îi dă șah lui Dragnea la CCR. Ce riscă liderul PSD

<p>Liviu Dragnea</p>

PNL sesizează CRR  în legătură cu neconstituţionalitatea hotărârii prin care a fost validat mandatul de deputat al lui Liviu Dragnea, având în vedere că acesta era condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni în cadrul derulării unui proces electoral. PNL susține că  acestă situație ar fi, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, motiv de invalidare a mandatului.

Liberalii mai afirmă că lui Dragnea i-a fost interzis prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă exerciţiul drepturilor electorale pentru o perioadă de 4 ani.

PNL a folosit aceleaşi argumente şi în 2016, la momentul validării mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea.  La acel moment, Dragnea afirma că opoziţia se ”umple de ridicol” prin astfel de tentative de a-l lăsa în afara Parlamentului, iar respectivele prevederi se aplică doar celor care au comis fraude electorale la scrutinul în urma căruia au şi fost aleşi, informează  news.ro.

Sursa citată mai menționează că, liderul PSD afirma atunci că Regulamentul Camerei Deputaţilor spune că acea comisie de validare trebuie doar să verifice condiţiile de eligibilitate şi dacă un deputat a comis fraude electorale la alegerile care tocmai s-au încheiat, în urma cărora a fost ales, deci nu are cum acea prevedere să se aplice şi în cazul lui. Dragnea contesta şi faptul că ar fi fost condamnat pentru fraudă electorală.

 

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat pe 22 aprilie 2016 in dosarul Referendumul la doi ani de inchisoare cu suspendare si la un termen de incercare de patru ani.  El a fost acuzat de DNA de folosirea influentei sau a autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau altul de foloase necuvenite. 

Mai multe articole despre:
Dragnea CCR