MENIU

PNL, după ce Dragnea a vorbit despre votul prin corespondenţă: Ca şi cum dracul discută de tămâie

Deputatul liberal Mihai Voicu, fost președinte al Comisiei de cod electoral, a calificat marți drept "amuzantă" declarația liderului PSD, Liviu Dragnea, cu privire la legea votului prin corespondență, adăugând că liberalii nu aveau cum să blocheze acest proiect și că vor lucra pe orice formă propusă.

"Declarația este amuzantă, pentru că este ca și cum dracu ar discuta despre tămâie. Domnule Liviu Dragnea știu că sunteți un mare specialist în numărarea și înmulțirea voturilor, însă nu cred că este nevoie să explicați cum ar putea, într-o comisie de 15 membri, cinci membri să blocheze ceva, orice? Cum ar putea, într-un Parlament în care aveți peste 60%, o minoritate să blocheze ceva, indiferent ce, și dacă dumneavoastră considerați că PSD este atât de dedicat? Vă rog să-mi indicați un singur proiect de lege depus, indiferent când, care poartă semnătura unui PSD-ist amărât pe acolo despre votul prin corespondență", a spus Voicu, la Palatul Parlamentului.

El a susținut că această discuție trebuie să înceteze prin adoptarea proiectului depus de PNL. "Avantajul acestei discuții este că la votul prin corespondență nu există soluții multiple, există o singură variantă care se aplică în toate statele, care nu are foarte multe variații în stânga sau în dreapta și care necesită un singur lucru, exact ce a lipsit PSD până acum, voința politică. Dacă proiectul de lege se deblochează în cursul ședinței de astăzi, lucru pe care îl sperăm, înseamnă că lăsarea la ofsaid a PSD, pentru că asta a însemnat demisia mea, înseamnă că a dat rezultate și atunci sunt mulțumit de rezultat", a afirmat Voicu. Potrivit acestuia, PNL va lucra pe orice proiect propus în comisie. "Vom lucra pe orice proiect de lege, pentru că, din fericire, proiectele de lege nu pot diferi foarte mult, nu există soluții foarte multe la votul prin corespondență", a indicat el.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susținut, marți, că liberalii nu au vrut niciodată "să facă" legea votului prin corespondență, în opinia sa acest lucru fiind dovedit de faptul că au renunțat la șefia comisiei parlamentare pentru codul electoral și nu au făcut o nouă numire atunci când Mihai Voicu a demisionat. "Părerea noastră este că liberalii niciodată nu au vrut să facă acest proiect de lege și, în loc să participe la această comisie (Comisia pentru cod electoral — n.r.), în loc să desemneze un om și să finalizăm totuși această lege, au preferat să poarte banderole pe braț. Le spun în continuare colegilor de la PNL că dorim un dialog, dar nu vom bloca inițiativele importante la care dumnealor nu vor să participe.

Prima opțiune a noastră este să lucrăm împreună, a doua opțiune, dacă doresc să întârzie finalizarea unor proiecte importante, le vom adopta noi și le vom finaliza", a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului. AEP va prezenta marți o primă formă a proiectului legii prin corespondență Comisiei de Cod electoral, potrivit președintelui forului, Gabriel Vlase.