MENIU

PNL cere sancționarea parlamentarilor AUR: „Sunt agresivi verbal și violenți” - Deputații și-ar putea pierde din privilegii

PNL cere sancționarea parlamentarilor AUR

PNL cere sancționarea deputaților AUR pentru injuriile și scandalurile provocate în Parlament în ultimele două săptămâni. Liberalii susțin că cei de AUR au încălcat, în mod repetat, regulamentul Camerei Deputaților prin filmarea ședințelor de plen și utilizarea violenței verbale și fizice.

Unul dintre incidente a avut loc în 17 mai, la dezbaterile privind legea offshore din comisia de industrii. Liderul AUR l-a acuzat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, că este hoț

„Acum de ce vă țineți după ministru? Îl escortez afară, e un hoț”, a spus George Simion.

Tirul injuriilor a continuat și pe 18 mai, în plenul Camerei Deputaților.

„Fac un apel la acei parlamentari care nu sunt controlați cu cheia și care nu au participat la susținerea dl Virgil Popescu, ministrul hoț al Energiei din România în ultimii 2 ani.

PNL care are tupeul să acuze AUR că e un partid care face interesele Rusiei... păi cine a fost ministrul Energiei? Nu hoțul de Virgil Popescu?

Parlamentarii AUR sunt acuzați că au încalcat regulamentul Camerei Deputaților și în 10 mai. Atunci când au desfășurat un banner în plen, prin care își exprimau nemulțumirea față de posibilitatea organizării alegerilor locale și parlamentare într-un singur tur.

Deputații juriști sunt cei care vor analiza solictarea de sancționare a aleșilor AUR. Dacă vor fi găsit vinovați aceștia riscă diminuarea indemnizaţiei cu până la 50% până la 6 luni, nu vor putea vorbi mai mult de 10 secunde la ședințele Camerei Deputaților. De asemenea, ar putea rămâne pentru 6 luni fără mașini si consilieri parlamentari. 

Mai multe articole despre:
pnl sanctionare parlamentari aur