PNL acuză PSD și UNPR că blochează procesul legislativ: Dragnea a eludat reguli elementare
Liberalii critică dur, în cadrul unui comunicat de presă, PSD și UNPR pentru încheierea protocolului de colaborare și acuză ambele partide că au blocat procesul legislativ întrucât, prin această înțelegere, proiectul de lege al PNL privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu ar mai fi supus dezbaterii și votului, înainte de alegerile locale. În acest context, PNL susține că "interesul electoral major al PSD a făcut ca Liviu Dragnea să eludeze regulile elementare care privesc funcționarea unei democrații".
"Semnarea protocolului de colaborare PSD-UNPR de către liderii celor două formațiuni reprezintă o premieră în politica românească, fiind pentru prima dată când partide politice asumă în mod oficial blocarea procesului legislativ.
Înțelegerea ca proiectul de lege al PNL privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, aflat deja în circuit legilativ, să nu fie supus dezbaterii și votului înainte de alegerile locale încalcă, în mod flagrant, principiul constituțional referitor la statul de drept.
În fapt, PSD și UNPR se pot pronunța împotriva legii, votând în consecință, dar nu pot din punct de vedere constituțional să prevadă într-un document oficial că folosesc majoritatea pentru a împiedica dezbaterea și modificarea unei legi. În mod declarativ, liderii celor două partide s-au exprimat împotriva aplicării unei astfel legi la alegerile locale din 2016, apreciind însă efectele pozitive ale alegerii primarilor în două tururi de scrutin pe viitor.
Singura instituție care poate stabili din punct de vedere constituțional dacă revenirea la alegerea primarilor în două tururi este posibilă pentru alegerile din 2016 este Curtea Constituțională.
Parlamentul, oricât de blamat este în acest moment, nu-și pierde rolul prevăzut de Constituție, respectiv acela de "organ reprezentativ suprem al poporului ron și unica autoritate legiuitoare a țării". Acțiunile politice de blocare a activității parlamentare, menționate în documente oficiale, încalcă însăși principiile constituționale.
Interesul electoral major al PSD a făcut ca Liviu Dragnea să eludeze regulile elementare care privesc funcționarea unei democrații, ratificând, astfel, un abuz al majorității pe care o tranzacționează exclusiv în scop politic. De altfel, PSD ne-a obișnuit cu acțiuni anti-democratice, cum a fost blocarea votului la alegerile prezidențiale, blocarea alegerilor parțiale ori legalizarea traseismului politic prin ordonanță de urgență, dar este pentru prima dată când PSD statuează într-un act oficial acest lucru.
Constatăm că în timp ce PNL respectă principiul majorității în funcționarea Parlamentului, astfel încât legile pot fi adoptate doar cu o majoritate de 50% plus 1, PSD respinge aplicarea aceluiași principiu pentru alegerea primarilor de către comunitățile locale.
Astfel, atragem atenția PSD și UNPR că gestul lor politic se poate situa sub incidența normelor legale privind neconstituționalitatea partidelor politice.
În temeiul articolului 8 din Constituție, partidele politice "contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației".
De asemenea, articolul 40, alineatul 2 din Legea fundamentală face referire la încălcarea de către un partid politic a normelor democratice. Astfel, "partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconstituționale."
În raport cu aceste rigori democratice prevăzute în Constituție, Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constitutionale stabilește procedura prin care un partid politic poate intra în analiza de neconstituționalitate a Curții Constituționale și consecințele unei posibile astfel de decizii (articolele 39, 40 si 41)", precizează PNL în cadrul unui comunicat de presă, citat de HotNews.ro.